Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opozitia, in greva: Ce zice Tariceanu si ce amendament propune Melescanu

Publicat in Ziare.com, miercuri 1 februarie 2012 ·

Parlamentul si-a reluat activitatea, sub semnul protestului parlamentarilor USL, care nu vor participa la sedintele Camerei Deputatilor si Senatului. Fostul prim-ministru Calin Popescu Tariceanu a declarat ca boicotul "este o decizie comuna, la nivelul USL", iar greva trage un semnal de alarma actualei Puteri.

"Multumim astazi ca Romania este membra a Uniunii Europene, pentru ca astazi toate aceste excese, manifestari grave ar fi continuat. Este o decizie comuna pe care o luam la nivelul USL si ce trebuie sa facem acum este un efort supplimentar si nu in ultimul rand o atitudine trasanta prin care cetatenii sa intelaga ca nu putem ramane pasivi in fata exceselor atualei puteri", a declarat fostul premieri.

De asemenea, a punctat Tariceanu, prin greva "tragem un semnal de alarma ca Puterea trebuie sa inceteze lungul sir de abuzuri".

Si senatorul PNL Theodor Melescanu sustine ca este de acord cu greva Opozitiei, insa propune "un mic amendament" la forma de protest a USL-ului.

"Odata cu adoptarea acestei decizii politice pe care o sustin, trebuie sa decidem ca liderii nostri din Senat si Camera Deputatilor se vor intalni pentru a stabili procedurile de lucru, inclusiv referitoare la o prezenta minima in plen si la Comisii", a declarat Melescanu.

Reprezentantii USL au anuntat ca nu vor mai participa la lucrarile Parlamentului, ca semn de protest fata de actiunile Puterii si ca singurele sedinta la care vor sa participe sunt cele legate de o eventuala demisie a Guvernului sau de declansare de alegeri anticipate.

Presedintele PSD, Victor Ponta,a anuntat ca parlamentarii USL isi vor primi in continuare salariile, care intra in conturi automat, dar ca le vor dona.

El a spus, la TV Ziare.com, ca va trai din banii sotiei, in timp ce al doilea lider al USL, Crin Antonescu, a spus ca "se va impru

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum o ora
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum o ora
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum o ora
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 28 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 48 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 55 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

Vremea

București
acum

25°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°