Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Economiei, despre criza gazelor din România: Nu sunt probleme. Avem 75 de milioane de metri cubi şi consumăm doar 74 de milioane

Publicat in Gandul, miercuri 1 februarie 2012 ·

România a consumat marţi o cantitate record, a ultimei perioade, de 71,5 milioane de metri cubi de gaze naturale, în creştere cu aproape 25% faţă de o zi de iarnă când temperatura este de minus 5 grade Celsius. Estimările autorităţilor arată că în următoarele zile consumul de gaze ar putea creşte în următoarele zile.

"Pentru următoarele zile estimarea consumului de gaze naturale este de 74 de milioane de metri cubi, iar necesarul asigurat este de 75 de milioane de metri cubi", au declarat pentru gândul surse din Ministerul Economiei, care au adăugat că, dacă va fi nevoie, importul de gaze naturale va fi majorat.

Un sfert din cantitatea consumată marţi la nivel naţional a fost asigurată de gaze din import, pentru că producţia internă şi extracţia din depozite sunt utilizate la valorile maxime permise din punct de vedere tehnic, reiese din datele Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

"Ca urmare a măsurilor dispuse de Comisia de Coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, constituită la nivelul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, au fost asigurate toate cantităţile necesare, astfel încât toţi consumatorii au fost alimentaţi corespunzător. Cantităţile au provenit din următoarele surse: producţie internă - 31 milioane mc, extracţie din depozite - 23 milioane mc, importuri - 17,5 milioane mc", se precizează într-un comunicat MECMA.

Producţia internă şi depozitele, la valorile maxime permise

Reprezentanţii Ministerului Economiei au arătat că producţia internă şi extracţia din depozite sunt la valorile maxime permise din punct de vedere tehnic, astfel încât completarea consumului se face din import. În cursul zilei de miercuri alimentarea cu gaze naturale s-a desfăşurat fără probleme deosebite la nivel naţional. "Presiunile în Sistemul Naţional de Transport au va

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 20 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 24 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°