PDL este un partid disperat. Niciodata nu l-au carcterizat apasarile principiale, ba realitatea dovedeste ca modelul real si invidiat al democrat-liberalilor a fost PSD, dar disperarea este motorul celor mai rele decizii indiferent de natura lor. Iar in politica, in an electoral mai ales, disperarea naste populism.
Asa se face ca in timp ce la Bruxelles liderii europeni isi bateau capul cum sa impuna un tratat care sa schimbe practic intreaga logica a politcii europene, bazata nu numai la noi pe populism, la Bucuresti, liderii PDL anuntau victoriosi, prin vocea lui Gheorghe Flutur, ca l-au mandatat pe Emil Boc sa negocieze cu FMI majorarea pensiilor si a salariilor cu 5% din luna aprilie.
Adica o mare prostie, pentru ca 5% nu e o crestere destul de consistenta pentru a fi resimtita ca o reala imbunatatire a nivelului de trai, dar este o majorare suficienta pentru a greva bugetul cu o obligatie periculoasa in conditiile in care la orizontul Europei se vad din nou nori negri.
Si in timp ce liderii europeni se straduiau sa gaseasca solutii pentru crearea de noi locuri de munca, liderii PDL cochetau cu cresterea salariului minim, adica exact o masura inhibitorie pentru apetitul patronilor de a angaja, lucru explicat plastic de Jeffrey Franks: daca macelarul scumpeste carnea, veti cumpara mai multa sau mai putina?
Intors de la Bruxelles, Traian Basescu a fost mai putin delicat cu intentiile populiste ale partidului: "Cei care faceau ieri declaratii sa spuna de unde (pot majora salariile si pensiile - n.red.). Eu nu am identificat din buget un loc din care sa taiem si sa dam bani, dar eu nu am competenta extraordinara a politicienilor".
Imediat, premierul si ministrul Muncii s-au lepadat de majorare. Sunt insa convinsa ca restul partidului a ramas cu gandul la ea si o va solicita, caci indemnul presedintelui de a
