Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo l-a ratat în această iarnă, dar el îi linişteşte pe "câini": "Titlul ajunge în Bucureşti" Soluţie pentru naţionala lui Piţi: "Aştept să fiu convocat"

Publicat in Pro Sport, miercuri 1 februarie 2012 ·

Eric, brazilianul care în această iarnă a negociat cu Dinamo şi care ieri le-a fărâmat "câinilor" defensiva cu două pase decisive, a prevestit că titlul în Liga I va fi câştigat anul acesta de o echipă din Capitală. Mijlocaşul lui Karpaty Lvov şi-a reafirmat dragostea pentru România şi speră să poată fi convocat cât mai rapid de Victor Piţurcă la echipa naţională.

Eric, te-a surprins evoluţia mai slabă a dinamoviştilor?

Dinamo s-a întărit în această iarnă şi are nevoie de câteva meciuri pentru a avea relaţii de joc. Noi, în schimb, trebuie să tragem tare să ne salvăm de situaţia grea din campionat şi suntem foarte motivaţi.

Îţi pare rău că n-ai ajuns la Dinamo în această iarnă?

Sincer, eu sper să revin în România cât mai repede, acolo mă simt ca acasă, dar nu s-a putut acum. Trebuie să am răbdare. La fel şi cu naţionala, aştept să-mi iau cetăţenia, iar apoi să fiu convocat...

Cine crezi că va lua titlul?

Cu siguranţă o echipă din Bucureşti, adică Dinamo, Steaua sau Rapid. Celelalte nu cred că au şanse. Dinamo e pe primul loc, iar Steaua s-a întărit bine. Nu ştiu ce să aleg.

În acest prim cantonament, am făcut şi antrenamente fizice dure, s-a simţit. Altele vor fi rezultatele în al doilea stagiu

George Ţucudean, atacant Dinamo

Eric, brazilianul care în această iarnă a negociat cu Dinamo şi care ieri le-a fărâmat "câinilor" defensiva cu două pase decisive, a prevestit că titlul în Liga I va fi câştigat anul acesta de o echipă din Capitală. Mijlocaşul lui Karpaty Lvov şi-a reafirmat dragostea pentru România şi speră să poată fi convocat cât mai rapid de Victor Piţurcă la echipa naţională.

Eric, te-a surprins evoluţia mai slabă a dinamoviştilor?

Dinamo s-a întărit în această iarnă şi are nevoie de câteva meciuri pentru a avea relaţii de joc. Noi, în schimb, trebuie să

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 46 minute
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 39 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 2 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum 46 minute
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Diana Şoşoacă vrea o candidatură la prezidenţiale: Pentru prima dată în patru ani, o să am şi eu birou. Am nevoie să stau aici până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o să ne ocupăm de altă poziţie

News.ro acum o ora
Preşedinta SOS România Diana Şoşoacă a făcut un video alături de viitorul ei coleg eurodeputat Luis Lazarus, în faţa clădirii PE de la Bruxelles, şi a precizat că va sta câteva luni, până în decembrie, ca europarlamentar, după care „o să ne ocupăm d

Trump se răzgândeşte în domeniul migraţiei şi promite cardul verde migranţilor străini cu studii superioare în SUA

News.ro acum o ora
Donald Trump - adeptul restricţiilor în domeniul imigraţiei - vrea ca Guvernul american să acorde ”în mod automat” un titlu de reşedinţă permanentă străinilor care deţin diplome în învăţământul superior din Statele Unite - o măsură anunţată cu doar

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum o ora
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum o ora
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°