In Partidul Democrat Liberal se joaca zilele astea filmul PNTCD 2000. Spaima de sfarsitul inexorabil da frisoane de moarte batranilor democrati.
Urmariti spectacolul zbaterii unui partid care a ales mai degraba sa se stinga si sa dispara decat sa se reformeze si sa se desprinda de vointa si cheremul unui singur om. La limita, a doua persoane. Au ales sa traiasca la umbra unui simbol, o existenta calduta, decat sa faca istorie. Si eu pierdut la scara mare.
Dupa o sedinta blitz in partid, in care fulgii lui Emil Boc au sarit pe toti peretii, dupa ce premierul a fost bine scuturat de fostii si actualii grei din PDL, adevarul a rasuflat. Pedelistii nu se simt bine, nu stiu ce sa faca sa se intoarca din drumul spre groapa si nici nu gasesc puterea sa-l schimbe pe pionierul kamikaze ce-i conduce la pieire sigura.
Cu toate astea, Boc a spus dupa ca stie perfect ce trebuie facut. Incoltit din toate partile, nici macar nu mai stie de cine trebuie sa asculte mai intai. Acum a inceput si partidul sa isi ceara dreptul. Prea tarziu, dar tot mai vocal.
In sfarsit, se pare ca si liderii PDL au constientizat cat de rau au facut prin continua sfidare a tocurilor inalte si mintea putina cocotate pana in varful Guvernului. Cat de mult ii vor costa piscinele din satele parasite, terenurile de fotbal in panta si parcurile din paduri. Acum vad unde ii va conduce lacomia, aroganta fara limite si promovarea tuturor loazelor in cele mai inalte functii ale statului.
Ca nu hotia si coruptia lor le vor fi fatale, ci nesfarsita batjocora a bunului simt si decentei unui popor.
Cata disperare afisata de acum fara perdea! Alaltaieri, Sorin Frunzaverde il trimitea pe Boc sa negocieze cu FMI o marire de salarii si pensii. Oare chiar si greii aia sa fie atat de naivi, incat sa isi imagineze ca o suta de lei mai poate salva partidu
