Blana ursului din pădure este marfa care se găseşte cel mai uşor la noi în ţară. Mulţi o au şi sunt dispuşi să ţi-o vândă pentru un preţ corect din punctul lor de vedere. Este o chestiune de tradiţie, de muncă neos-toită vreme de peste 60 de ani a claselor conducătoare. Obişnuiţi cu această stare de fapt ne vine mai uşor să trăim, aşa cum ni se propune, în viitor, mai ales că acesta este un timp în care nu simţi nici foamea, nici frigul şi nici sărăcia. Bine orientată, clasa politică autohtonă foloseşte prezentul pentru interesul personal şi viitorul când vine vorba de interesul public. Trecutul nu poate fi pus în discuţie, conţine fapte concrete care pot fi uşor transformate în capete de acuzare. Din punctul de vedere al maselor, trecutul conţine prea multe privaţiuni, prea multe erori, prea mulţi ani pierduţi fără niciun folos. Pentru toţi, indiferent de poziţie, există şi un punct luminos în trecut, de care nimeni nu e "vinovat", exact ca într-un banc celebru în care un bătrân spunea oricui mai avea timp să-l asculte, cât de bine era în perioada lui Stalin, unicul său argument fiind acela că în respectivele timpuri era tânăr.

De la cele mai înalte tribune europene, preşedintele ţării ne anunţă, pe un ton părintesc-dojenitor: "În 50 de ani, cu această datorie ne putem dezvolta extrem de frumos rostogolind-o". În plus ne avertizează să avem grijă şi ce lăsăm copiilor, "o datorie sau o casă". În ceea ce ne priveşte, interpretând totul la modul personal, pentru că de generalitaţi statistice suntem sătui, lucrurile sunt clare, ştim ce lăsăm, în ceea ce îi priveşte pe ei, conducători, e la fel de lămurită situaţia, atât că nu e vorba de casă ci de case. Premierul e şi el precis în exprimare când spune că deocamdată nu sunt bani pentru suplimentarea salariilor şi pensiilor rahitice. Poate în viitor. Nu există "generaţie de sacrificiu" care să nu aibă pântecele bomb