- Politic - nr. 943 / 2 Februarie, 2012 Intrucat aceste formatiuni politice prezinta un interes deosebit pentru aceasta simbioza dintre politica si religie, fiind expresia cea mai relevanta a acestei conexiuni, consideram oportun si necesar sa aprofundam aceasta relatie, nu de putine ori compromitatoare, dupa cum este demonstrat de istorie, si dupa cum o sa incerc sa argumentez si eu. Asadar, stalpul de rezistenta al celor afirmate si sustinute este istoria, fapt ce ma face sa realizez o succinta incursiune istorica asupra crestin-democratiei, care nu este un produs german, ci frantuzesc. Aceasta sintagma politica, ce defineste o anumita doctrina si ideologie politica, este lansata in Franta, in anul 1848, in jurnalul "L’Ere nouvelle,” si avea semnificatia sincretismului dintre religia crestina si doctrina politica specifica regimurilor politice democratice. Pe acest fond conciliator si uneori caracterizat prin compromis, apar, la sfarsitul secolului XIX-lea, partidele democrat-crestine, ca grupari politice uneori dezaprobate sau condamnate de autoritatile ecleziastice. Spre exemplu, Papa Leon al XIII-lea a ordont sa i se pastreze sintagmei democrat-crestine un sens social si nu unul politic, cum ii este consacrat de regula. Trebuie subliniat faptul ca datorita acestor atitudini de respingere din partea autoritatilor de la Vatican, la inceput expresia democrat-crestina si notiunea democratie au fost intelese mai mult in sens politic, fapt ce a condus la aparitia unor asemenea grupari politice cu vocatie politica si religioasa, care a fiintat si la noi sub denumirea de Partidul National Crestin Taranesc Democrat, ca urmare a fuzionarii doctrinei crestine cu ideologia politica a partidelor democrate si a taranistilor, sau Partidul Democrat, ambele avand rezonanta politica si religioasa si in prezent. In ceea ce priveste rolul si misiunea politica a acestor partide,