Corina Popovici (24 de ani) e exponenta unui sport ce pare rupt din Rai. O reprezentaţie ce se scurge în câteva secunde, o probă artistică împănată cu acrobaţii, un balet aerian în care tehnica şi dorinţa de reuşită ţi le cultivi din copilărie. Pentru note aşteptate cu înfrigurare, medalii strălucitoare sau prezenţe la competiţii precum Jocurile Olimpice. Ţinta Corinei în fapt, un vis ce o aruncă în focul Cupei Mondiale de la Londra (20-26 februarie), ultima şansă de a ajunge la JO.
Ianuarie pe strada Maior Coravu, puţin după ora 11:00. Părea linişte pe tot globul şi ziua începuse bine pentru noi. Cu o intrare în universul de forţă al săritorilor şi o discuţie despre "roata norocului", cum îi place Corinei să-şi catalogheze sportul pe care-l practică, săriturile în apă. Nici prin gând nu ne-ar fi străfulgerat ideea că un interviu cu o posibilă participantă la Jocurile Olimpice ne-ar urca pulsul spre 120. Şi nu numai atât! Ne-ar propulsa rapid pe Mecca săritorilor în apă, locul pe care simţim că pământul ne fuge de sub picioare, perimetrul pe care eleva lui Florin Avasiloae îşi deapănă povestea. Platforma de zece metri.
Înviorare cu apă din Lacul Tei
Pare undeva înfiptă în tavan, dar până să o descoperim refacem un drum bătut de săritori din vremea junioratului. Prin holul poziţionat paralel cu bazinul înotătorilor, culoarul ce joacă rolul vestiarului, printre jaloanele genţi şi prosoape, Corina ne devine ghidul cu har de povestitor.
"Eram mică, aveam 20-30 de kilograme şi m-am dus până pe marginea trambulinei! Tata? Mi-a dat un brânci... De-acolo a început totul! Înainte, mai înghiţisem apa din Lacul Tei, pentru că obişnuiam să mă bălăcesc prin zonă", şterge Corina praful de pe amintiri.
Ne stârneşte curiozitatea, ne priveşte drept în ochi şi deschide cu cheia uşa de fier a templului său. E mare şi macabru, înalt de vreo 13 metri
