Sentinţa dată, în 30 ianuarie, în dosarul “Trofeul calităţii” readuce în discuţie o problemă veche, pe care o largă majoritate a cla­sei politice o doreşte intra­tabilă : finanţarea partidelor.

După condamnarea, în primă instanţă, la doi ani de detenţie cu execu­tare a fostului premier Adrian Năstase s-au spus şi se mai pot spune multe. La obiect şi în perspectivă. Se poate vorbi despre o premieră în Justiţia românească, despre in­dependenţa magistra­ţi­lor care au avut curajul să dea o ast­fel de sentinţă, într-un dosar care vizează un po­litician proeminent, pe care, în perioada 2000 - 2004, toată lumea îl percepea ca intangibil. Se poate vorbi despre sentinţele diferite date ce­lor implicaţi în dosar – diferenţa dintre numărul de ani de închisoare la care a fost con­damnat dl. Năstase şi cel al anilor ce le revin celorlalţi e sem­nificativă. Se poate vorbi despre faptul că ceilalţi par să nici nu conteze, atâta vreme cât unul dintre cei trei judecători s-a pronunţat strict în privinţa lui Adrian Năstase, pentru care a ce­rut achitarea, motivându-şi decizia cu ine­xistenţa fap­tei. Se poate vorbi despre conota­ţiile po­li­tice pe care unii le dau acestui proces şi condam­nă­rii care l-a succedat. Ori, în con­cepţia acelo­raşi, despre o strategie de credibi­lizare a D.N.A.-ului, în pragul redactării apro­piatului Raport MCV. Se poate vorbi despre impactul pe care această decizie îl va avea asupra carierei po­li­ti­ce a lui Adrian Năstase, dar şi despre pier­derile la capitolul imagine pe care le va suporta, în an electoral, P.S.D. Se poa­te vorbi despre posibile sciziuni pe care aceas­tă sentinţă le va crea în interiorul P.S.D. şi al U.S.L. Opiniile pro şi contra, subiective sau obiective, prag­matice totuşi (raportate fie la destinul politic al partidului/alianţei, fie la destinul politic şi la libertatea pe termen lung ale unora dintre in­divizi) par s