Consilierii PDL de la Motru, Elena Vintilescu şi Ion Dobrițoiu se consideră mai mult în opoziţie, decât la Putere, după cum merg lucrurile în şedinţele de Consiliu Local. Mai mult, acuză hotărârile care au trecut deşi nu au fost agreate de ei, nu au grijă de interesele cetăţenilor. Cum ar putea când, preţul gigacaloriei a ajuns la 160 de lei iar reducerea este de doar 2 lei?
Elena Vintilescu e nemulţumită că motrenii au ajuns să plătească cel mai mare preţ la gigacalorie din ţară, în condiţiile în care stau pe un munte de cărbune. Propunerea consilierilor democrat liberali a fost cu totul alta, dar în final, majoritatea a învins. Potrivit consilierei democrate există judeţe în ţară unde putem vorbi de un preţ al gigacaloriei de 129 lei, la Alba Iulia, Călăraşi, 126, Bacău 155, Zalău, 140, iar subvenţia este de 2-3 ori mai mare decât preţul gigacaloriei. Numai la Motru, populaţia plăteşte 160 şi se acordă reducere de 2 lei. Propunerea a fost ca preţul să coboare la 113 lei, dar nu a întrunit votul majoritar. „Părerea mea este că atâta timp cât avem munţi de cărbune sub noi, preţul de producţie de cca 98 de lei şi cel de transport, care mi se pare umflat, este inuman ca populaţia să plătească 160 de lei pe gigacalorie”, a precizat Elena Vintilescu. Nici la Direcţia Publică analiza nu este una favorabilă, ţinând cont de veniturile nu tocmai legale de care au parte angajaţii. Potrivit consilierei Vintilescu, norma lunară, de hrană și medicamente atinge de 385 de lei de persoană. „Practic mai iau un salariu, nici nu cred că este legală , iar cei care au aprobat-o, cred că trăiesc în altă ţară”, a opinat consiliera democrată. Nu este văzut cu ochi buni de alt consilier PDL, Ion Dobriţoiu, nici investiţia în 1,7 kilometri de drum, mult prea mare pentru un oraş ca Motru, care costă cât o autostradă. „Nu suntem împotriva dezvoltării oraşului, dar investiţiile să adu