Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce fac judecătorii Tovarăşul fraţilor Livadariu, eliberat din arest

Publicat in Ziua Constanta, joi 2 februarie 2012 ·

Anchetat alături de celebrii afacerişti constănţeni Ion şi Stelian Livadariu, pentru un prejudiciu-record estimat de procurorii anticorupţie la peste 20 de milioane de euro, Costel Iordache, cel pe care DNA-ul l-a identificat drept administrator al firmei Texas Grup SRL, a fost pus în libertate.

Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Bucureşti, care au admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de afaceristul acuzat că ar fi prejudiciat statul cu milioane de euro. Hotărârea a fost menţinută în recurs, iar individul care este bănuit că ar fi pus bazele presupusului grup infracţional alături de fraţii Livadariu, a fost eliberat. Conform hotărârii instanţei din Bucureşti, Iordache nu are voie să plece din România şi trebuie să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat. Totodată, particularul de la Texas Grup trebuie să se prezinte la secţia de poliţie în rază căreia îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau de câte ori este chemat şi nici nu are voie să îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. Mai mult, judecătorii i-au interzis să ia legătura direct sau indirect cu ceilalţi acuzaţi din proces şi cu martorii. Dacă Iordache nu va respecta obligaţiile şi condiţiile impuse de instanţă pentru lăsarea în libertate, acesta riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor. Aşa cum am menţionat, procurorii anticorupţie au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, însă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins recursul DNA-ului ca nefondat. În rechizitoriul întocmit în luna decembrie 2011, procurorii anticorupţie arătau că „inculpaţii Bodeanu Tudor şi Iordache Costel (administratorii de fapt ai Texas Grup), Costache Dumitru, Cristea Viorica şi Vişan Dumitru au aderat la acest grup şi au supravegheat şi realizat circuitul evazionist". În continu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°