Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso: Pentru România, integrarea europeană a contribuit la modernizare, în beneficiul cetăţenilor

Publicat in Romania Libera, joi 2 februarie 2012 ·

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a transmis un mesaj video la marcarea a cinci ani de la data aderării României la UE, în care a remarcat că, pentru România, calea către integrarea europeană şi drumul parcurs ulterior au contribuit la modernizarea ţării, în beneficiul cetăţenilor, relatează Mediafax.

"Pentru România, calea către aderarea la UE şi aderarea în sine s-au dovedit în mod egal foarte constructive. Au fost însoţite de ample reforme care au contribuit la modernizarea ţării şi de care au beneficiat cetăţenii români", a spus Jose Manuel Barroso într-un mesaj video transmis, joi, la conferinţa de marcare a cinci ani de la aderarea României la UE.

"Dar nu trebuie să fim naivi. Nici una dintre reuşitele noastre europene nu poate fi considerată definitivă, în special într-o lume aflată în schimbare rapidă", a apreciat preşedintele Comisiei Europene.

Barroso a afirmat că "a sosit momentul de reînnoire a Europei". El a spus că este timpul ca, în mijlocul acestei "grave crize", Europa "să se adapteze la noul mediu, să investească într-un viitor mai bun pentru generaţiile ce vor veni".

"Este nevoie de noi idei, de reforme curajoase, dar este şi momentul, acum, pentru a face unele sacrificii", a mai zis preşedintele CE.

El a mai spus, vorbind în limba română, că este convins că UE poate conta pe sprijinul "ţării lui Mircea Eliade şi a lui Constantin Brâncuşi, a lui Eugen Ionescu şi a lui Emil Cioran".

"Da, sunt convins că putem conta pe România şi cetăţenii ei pentru a reuşi împreună această renaştere europeană", a mai spus Barroso.

El le-a mulţumit preşedintelui Băsescu şi Guvernului "pentru rolul lor motrice şi soliditatea angajamentului în favoarea UE".

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a transmis un mesaj video la marcarea a cinci ani de la data aderării României la UE,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°