Gruparea de „hacktivişti" Anonymous a atacat site-ul ministerului grec de Justiţie, protestând împotriva semnării de către ţara mediteraneană a controversatului tratat care ar limita libertăţile pe internet, ACTA.
Poliţia din Grecia a confirmat incidentul pe contul ei de Twitter, spunând că divizia de infracţiuni cibernetice investighează acest atac.
Pe lângă atacul asupra ministerului, Anonymous a transmis şi un mesaj către Grecia, avertizând că dacă ţara va ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internaţional, va „introduce o nouă dictatură care va apăsa pe umerii locuitorilor şi va permite bancherilor şi conducătorilor Uniunii Europene să-i transforme în sclavi, atât din punct de vedere economic, cât şi politic".
Finalul unei ere virtuale: România a semnat tratatul care limitează libertăţile internetului
Mesajul complet postat pe site-ul Ministerului de Justiţie este:
„Ştim TOT. Avem PAROLELE voastre. Vă supraveghem.
Următoarele ţinte vor fi canalele media din Grecia (ertTV, etc).
Avem parolele de la majoritatea site-urilor acestor instituţii.
Suntem legiune. Acesta este doar începutul.
www.ministryofjustice.gr este doar un exemplu de ce suntem capabili!
Aveţi două săptămâni să opriţi ACTA în Grecia, altfel vom iniţia un război virtual care va şterge 300 de site-uri ale instituţiilor media şi ale ministerelor".
Vezi mai jos mesajul video al Anonymous către Grecia
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI