Raspunsul la intrebarea pusa aici, acum cateva saptamani, de Alin Fumurescu, este probabil negativ. Nu doar Traian Basescu, dar banuiesc nici mereu “originalul” Ion Iliescu, nici “impecabilul” Victor Ponta, nici alti corifei ai vietii politice romanesti. Oricum, cartea marelui sociolog “Omul de stiiinta si omul politic” a aparut foarte recent, la Humanitas, in 2011. Ma intreb chiar cati dintre comentatorii adeseori irascibili, revoltati si febrili ai acestor zile mai gasesc ragazul sa mearga la textele clasice ale filosofiei politice pentru a-si verifica optiunile gratie acestor repere ale intelepciunii. Pentru ganditorul german, care a rostit acele doua conferinte in conditiile tulburi ale unei tari invinse in razboi, devorata de actiuni revolutionare pripite si de avantul nihilist al extremismului, datoria omului politic este sa nu cedeze unui normativism abstract, sa ramana fidel eticii responsabilitatii. Din acest punct de vedere, este important sa judecam oamenii politici prin maturitatea deciziilor, prin curajul asumarii lor, prin stiinta de a face, atunci cand este nevoie, compromisurile rationale care pot oferi acel calm al dezbaterii in absenta caruia spatiul public se destrama, aluneca pe panta anarhiei.
Deci, fie ca l-a citit ori nu pe Weber, cred ca actiunile strategice lui Traian Basescu, fara a fi “impecabile”, merg pe linia unei etici a responsabilitatii, nu pe aceea a unui rigorism exacerbat. Sigur, Weber vorbea despre etica convingerii ca fiind si ea parte a agoniei lumii moderne, o stare de neliniste care il face pe partizanul acestei filosofii sa se arunce in infinite salturi mortale: “Adeptul eticii convingerii nu suporta irationalitatea etica a lumii. Va aduceti, desigur, aminte, cei care l-ati citit pe Dostoievski, de scena Marelui Inchizitor, in care aceasta problema este foarte bine pusa. E imposibil sa aduci la un numitor comun etca
