Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea din 1865 a unui sclav către fostul său stăpân, stârneşte acum dezbateri aprinse pe internet

Publicat in Gandul, vineri 3 februarie 2012 ·

În vara lui 1865, un fost sclav, pe nume Jourdan Anderson, i-a transmis o scrisoare celui care-i fusese stăpân. Ea a fost publicată în data de 22 august 1865 în the New York Daily Tribune, iar acum, cu 147 de ani mai târziu, vechiul document a apărut pe internet şi este dezbătut pe reţelele de socializare unde se răspândeşte cu repeziciune, scrie Huffington Post.

Scrisoarea este un răspuns trimis colonelului P.H. Anderson, care îşi rugase fostul sclav să se întoarcă la conac să lucreze pentru el. Jourdan Anderson îl refuză într-un mod cât se poate de ironic, aducându-i aminte de toate păţaniile de care a avut parte în timpul sclaviei.

Iată scrisoare lui Jourdan Anderson care a fost publicată în data de 22 august 1865 în the New York Daily Tribune:

"Domnule, am primit scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o şi m-am bucurat că nu aţi uitat de Jourdon şi că vreţi să mă întorc şi să trăiesc alături de dumneavoastră din nou, promiţându-mi că veţi avea grijă de mine mai bine decât oricine altcineva. De cele mai multe ori am avut îndoieli în ceea ce vă priveşte. Am crezut că yankeii v-au spânzurat de mult pentru că aţi ascuns rebeli în casă. Îmi imaginez că nu au auzit niciodată că v-aţi dus la conacul Colonelului Martin ca să ucideţi un soldat al Uniunii care a fost lăsat de către compania sa în grajdurile casei. Deşi aţi tras în mine de două ori înainte de a pleca, nu am vrut să vi se întâmple nici un rău şi sunt bucuros că sunteţi încă în viaţă. Mi-ar plăcea să mă întorc în vechea casă şi să le văd pe domnişoarele Mary şi Martha, pe Allen, Esther, Green şi Lee. Transmiteţi-le dragostea mea şi spuneţi-le că sper să ne reîntâlnim în viaţa de apoi, dacă nu în asta. Aş fi venit să vă vizitez când lucram la spitalul din Nashville, dar mi-a spus un vecin că Henry a jurat că o să mă împuşte la prima ocazie.

CLICK PENTRU A MĂRI

Aş vrea să sti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°