Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start exploziv pentru Oltchim în Ligă! "Rămânem cu picioarele pe pământ!"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

Antrenorul Radu Voina a declarat, sâmbătă seară, după victoria obţinută de Oltchim Râmnicu Vâlcea în meciul din deplasare cu formaţia Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), că gruparea vâlceană a început cu dreptul, ceea ce este îmbucurător, însă trebuie să rămână "cu picioarele pe pământ".

"Am început cu dreptul şi e foarte bine. E primul meci câştigat de Oltchim aici, ne bucurăm cu toţii, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. E doar primul meci din grupă. Ne-am luptat foarte mult în apărare şi fetele au dorit neapărat victoria, au fost încrezătoare şi s-au luptat. Au dovedit că sunt o adevărată echipă. Totul e minunat când se termină cu victorie, dar şi maniera în care am obţinut-o. Nu mai e cazul să ne amintim câte fete ne lipsesc, dar asta înseamnă să fii echipă, să câştigi când e greu", a spus Voina la Digi Sport.

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru s-a declarat încântat de rezultat. "Sunt fericit, e o victorie pe care am dorit-o şi am obşinut-o. Am demonstrat că Oltchim poate să aibă altă faţă decât cea pe care o arată în unele meciuri din campionat. Am avut ceva emoţii la început, când am debutat de la minus 3 goluri, dar mi-am dat seama că fetele se impun încet-încet şi vor face un meci mare. Luminiţa Huţupan Dinu a apărat foarte bine, poate şi mai bine, dar dincolo de asta, ea este un catalizator pentru echipă. Ea îşi face datoria şi oricând va pleca, va pleca pe uşa din faţă. Îşi doreşte să câştige însă înainte un trofeu cu Oltchim", a precizat Berbecaru tot la Digi Sport.

"Am avut emoţii să joc la Krim, unde am avut a doua casă timp de şase ani în cariera mea. Le-am ajutat astăzi pe fete, le felicit, dar şi pe antrenori, pentru felul extraordinar în care au pregătit acest joc. Să nu vorbim de semifinale de pe acum, mai avem cinci meciuri. Ne gândim la următorul meci şi apoi mai vedem", a afirmat şi jucătoarea Luminiţa Huţupa

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 8 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°