Mircea Geoană a vorbit într-un interviu la postul de televiziune american Fox Business, că nu a abandonat planul de a mai candida o dată președinția României.
Întrebat dacă va mai candida pentru funcţia de preşedinte sau premier, Geoană a răspuns: "E probabil prea devreme de spus. Desigur, cine a candidat o dată pentru a fi preşedinte nu renunţă la speranţă".
El a precizat că în 2009 a fost foarte aproape de a câştiga. "Unii au spus chiar că am câştigat", a menţionat Geoană.
În opinia sa cei care vor demonstra integritate şi profesionalismvor reuşi să câștige alegerile în 2012.
La al zecelea Mic dejun cu rugăciune
Aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, "senatorul Mircea Geoană a participat, pentru a zecea oară, la National Prayer Breakfast, eveniment anual organizat în ultimii 60 de ani la Washington de către membri ai Congresului Statelor Unite, la care participă politicieni şi reprezentanţi ai corpului diplomatic din peste 100 de ţări", se arată într-un comunicat al cabinetului lui Mircea Geoană.
Cu Obama și Hilary Clinton la Mic dejun cu rugăciune
"La evenimentul din acest an au participat preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, Vice-preşedintele Joe Biden, Secretarul de Stat Hillary Clinton, precum şi zeci de senatori şi congressmeni americani.
Cu ocazia prezenţei sale la Washington, Mircea Geoană a avut, pe 1 şi 2 februarie, numeroase întâlniri cu membrii ai Congresului SUA şi ai administraţiei americane. Astfel, Mircea Geoană a avut întrevederi cu senatorul Democrat Mary Landrieu, preşedintele Comisiei pentru IMM-uri şi antreprenoriat din Senatul Statelor Unite, senatorul Republican Charles Grassley – Ranking Member in Comisia pentru Justiţie, senatorul Republican Jeff Sessions – Ranking Member în cadrul Comisiei pentru Buget, congressmanul Republican Robert Aderholt, membru în