- Politic - nr. 945 / 4 Februarie, 2012 atitudini de obedienta ale Bisericii Ortodoxe in fata statului s-au regasit, mai mult sau mai putin, in toate tarile foste comuniste, nu de putine ori biserica reconvertindu-si functia educationala si socializatoare intr-un instrument politic aflat la indemana reprezentantilor puterii politice, atat din tarile ortodoxe, cat mai ales in cele in care predomina religia romano-catolica, unde si cand pe structura dogmatica si doctrinara s-au format anumite partide politice, in speta cele crestin-democrate. Asa cum am aratat, aceste grupari politice se sprijina pe doctrina Bisericii Crestine Romano-Catolice, iar uneori si pe cea a Bisericii Protestante. Prin intermediul Bisericii Catolice (mai ales greco-catolice), si prin ortodoxism, liderii partidelor politice au cautat sa-i convinga pe credincio si sa creada ca asemenea partide duc o politica bazata pe morala crestina si, ca atare, sunt mai apropiati de dreptul si morala divina decat ceilalti lideri care ar actiona mai degraba sub influenta puterii satanice decat cea a lui Dumnezeu. Asemenea idei si teze doctrinare isi au originea atat in literatura teologica (cu incidenta biblica), cat si in unele lucrari laice, dar care fac apologia acestora si, mai ales, a suveranitatii, legitimand puterea si autoritatea reprezentantilor puterii politice, in speta a celei monarhice. In acest sens, in lucrarea "Utopia”, Thomas Morus se manifesta ca adept si sustinator al principiilor democratice in guvernare, si al unei organizari politice egalitare, puterea apartinand poporului. Acelasi punct de vedere este exprimat si de J. Bodin, in lucrarea "Six livres de Republique” unde, chiar daca admite principiul absolutismului puterii monarhice, acesta decide potrivit bunului plac si nu neaparat in conformitate cu vointa divina (Princeps legibus solutus). Astfel, suveranitatea apartine in mod natural