Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Medicul naţionalei a deschis Gazetei laboratorul medical mobil al "tricolorilor"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

În timpul cantonamentului din Antalya, medicul României a locuit singur într-o cameră de peste 40 metri pătraţi, înconjurat de aparatură ambulantă de specialitate, cutii mari cu medicamente şi vitamine, şi de dosare de monitorizare ale fotbaliştilor.

V-aţi întrebat vreodată cum arată laboratorul medical mobil al echipei naţionale pe durata unei deplasări externe? Ce secrete ascunde? Şi cine se încumetă să gestioneze cu precizie de ceasornicar toată această mică uzină dedicată îngrijirii "tricolorilor"?

Răspunsul îl are un singur personaj: doctorul reprezentativei, Pompiliu Popescu, cel care, în 2012, împlineşte 25 de ani de cînd se află în slujba "tricolorilor" mari. Cu o întrerupere doar de cîteva luni, care l-au făcut să piardă Mondialul din '90. "Măi băieţi, nu-mi plac mie cifrele astea!", se fereşte, discret, Pompi, care a venit la lot sub mandatul de antrenor al lui Emeric Ienei, în '87.

A lucrat cu 9 selecţioneri Şi, pînă în ziua de azi, a mai trecut în revistă alţi 8 selecţioneri, Gh. Constantin, M. Rădulescu, Dinu, Iordănescu, Piţurcă, Boloni, Hagi, R. Lucescu, unii cu duble sau triple descălecări. E, practic, cel mai longeviv om din staff-ul reprezentativei în istoria modernă a "naţionalei".

Iar pe sub ochii lui s-au derulat depotrivă momentele de glorie şi eşecurile lamentabile ale României din ultimul sfert de secol, toate filtrate însă de Pompi printr-un singur numitor comun: băieţii aflaţi în grija lui să intre şi să iasă sănătoşi de pe gazon.

Cine stă aici? Doctoru'

În cantonamentul din Turcia al "tricolorilor" (21 ianuarie-2 februarie), omul acesta, cu unda verde venită de la antrenor, a acceptat pentru prima dată în 25 de ani să deschidă presei, fie şi pentru 10 minute, porţile camerei-minune, al cărei prag jucătorii ar vrea să-l treacă doar spre a-l saluta pe Pompi.

Pe uşa încăperii sale de la parterul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 51 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 26 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 41 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°