Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papp, căpitan la 18 ani, coleg de cameră cu idolul: "Am ţinut de mic cu Rapidul, îmi făceam tricouri cu Pancu"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 5 februarie 2012 ·

Internaţionalul vasluian povesteşte peripeţiile carierei pînă a reuşit să devină un nume fix în primul "11" al României: a debutat în liga secundă la 15 ani, a devenit căpitan de echipă la 18 ani şi a ajuns să stea în cameră cu idolul copilăriei sale, Pancu.

Paul Papp e întruchiparea expresiei "ardelean molcom". Băiatul de 22 de ani, născut la Dej, are vorba domoală şi apăsată, n-ai zice că poate ceva să-l scoată din apele lui. Pînă şi furia din teren, a fundaşului necruţător, are o tuşă galantă: parcă joacă un rol, nu e într-un perpetuu clinci real cu atacanţii adverşi. "Nu mă tem de nimic pe lumea asta", vine autoportretul lui Paul, care are şi un motto pe măsură: "Ce nu te distruge te întăreşte!".

"Era un praf de nu vedeai la doi metri în faţă"

Tipul şi-a făcut loc cu discreţie spre elita fotbalului românesc. A strîns deja 7 prezenţe la "naţionala" mare în primul său an ca "tricolor", intrînd în vizorul lui Lazio. Vasluiul ambiţiilor lui Porumboiu i-a oferit deschiderea către lume, după un intermezzo de 6 luni la Farul, în sezonul 2009-2010.

Chiar şi acum însă, cînd simte tricoul de titular la reprezentativă şi visează cu ochii deschişi la Serie A, Paul se întoarce cu plăcere la începuturile sale în fotbal: "Antrenorulului meu de la Dej, Ovidiu Fărcaş, lumea îi zicea Piţi. Am lucrat aproape 13 ani împreună! De la el am învăţat jocul de cap, a fost fundaş central pe vremuri. Făceam pregătire şi pe bitum, cu mingi de cauciuc, cu tenişi găuriţi în picioare, îţi rupeai capul şi coatele! La juniori evoluam pe terenuri vai de mama lor: cînd ploua era nămol, în rest se ridica un praf de nu vedeai la doi metri în faţă!".

Căpitan la 18 ani, coleg de cameră cu idolul

La 15 ani juca la Unirea Dej, în Liga 2, iar la 18 ani devenea căpitan la Botoşani: "După cîteva antrenamente, Leo Grozavu m-a tras deoparte şi mi-a zis că î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 41 minute
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 2 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 2 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°