Principial, sunt 100% de acord cu decizia suspendarii ajutorului social pentru toti beneficiarii care nu isi platesc taxele si impozitele locale. Nu poate exista o categorie privilegiata de cetateni care sa aiba doar drepturi in raport cu statul, nu si obligatii.
Asta cu atat mai mult cu cat foarte multi dintre beneficiarii de ajutoare sociale, in primul rand venit minim garantat, nu sunt saraci deloc, doar ca banii lor sunt nedeclarati. Altii prefera sa traiasca la limita subzistentei pentru ca sunt prea lenesi ca sa faca altceva.
Pana la urma, este o chestiune de responsabilizare, mai mult decat de recuperare a cine stie ce sume de la cei 70.000 de restantieri stransi acum cu usa ajutorului social. Am o obiectie majora in ceea ce priveste indemnizatia de crestere a copilului care ar trebui sa aiba un regim special, cat timp de ea depinde nu numai viata unui adult, ci si aceea a unui copil mic, ceea ce schimba cu totul datele problemei.
Dar dincolo de toate acestea, e greu de ignorat dubla masura cu care opereaza statul in chestiunea datoriilor restante.
Pe de-o parte, constatam ca acelasi stat care se arata neindurator cu obligatiile titularilor de ajutor social, unii trisori, dar unii cu adevarat foarte amarati, este de-o generozitate fara margini cu marii datornici, aceia care nu au restante de sute de lei, ci de sute de milioane de lei. Mai precis, numai primii mari opt restantieri datoreaza statului, potrivit ANAF, peste 4 miliarde de lei.
Topul celor 8 include 6 companii de stat: Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani - 1,86 miliarde de lei datorie, CFR SA - 998,34 milioane de lei, Electrificare CFR - 260 milioane de lei, CFR Marfa - 249 milioane de lei, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia - 190 milioane de lei, Telecomunicatii CFR, 139 milioane de lei.
Cu acesti mari datornici