Aşadar, decizia a fost luată: maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece.
E momentul cel mai bun: iarna îşi face de cap, protestele au îngheţat, misiunea FMI a ajuns la periniţă, economia ţării e macrostabilizată, iar datele recensământului ne spun că suntem mai puţini. De aici putem trage concluzia că ne revine un PIB mai mare pe cap de locuitor, dar şi o datorie mai mare pe aceeaşi scăfârlie mioritică.
În fine, schimbarea de guvern trebuie făcută acum de voie pentru a nu fi făcută la primăvară de nevoie, adică sub presiunea străzii (chiar dacă au ieşit mai puţini la recensământ, românii nu au dispărut cu totul). Preşedintele Băsescu şi unii fruntaşi ai PDL ştiu că, după ce au ratat rocada la Palatul Victoria în urmă cu câteva luni, înaintea fiorului civic-insurecţional, nu-şi pot permite să rateze şi actualul moment de respiro.
Din această mişcare are de câştigat toată lumea. Prin retragerea lui Emil Boc (cu acordul acestuia şi nu împotriva lui), şeful statului face o mutare consistentă, capabilă să absoarbă o mare parte din furia societăţii. Presiunea asupra sa scade, iar pretenţia Opoziţiei de a-l obliga să-şi dea demisia, cel puţin până la alegerile parlamentare din toamnă, devine nerealistă sau chiar caraghioasă.
Pentru PDL, aducerea în prim-planul guvernării a unui personaj charismatic din zona tehnocrată - să spunem, Mihai Răzvan Ungureanu - ar crea un paravan în spatele căruia partidul ar putea să recupereze din zestrea electorală pierdută. Dar pentru asta e nevoie să facă pasul înapoi nu doar Emil Boc, ci şi alţi câţiva miniştri cu imaginea prăbuşită.
Chiar şi Opoziţia va ieşi în câştig. PSD şi PNL au avut inabilitatea de a se plasa într-o situaţie penibilă: aceea de a face grevă pe banii noştri. Câteva săptămâni de chiul parlamentar cu privilegii neştirbite le-ar fi fatale lui Victor Ponta şi mai ales lui Crin Anton
