Câștigătoarea premiului Pulitzer, Barbara Tuchman, în una din ultimele sale cărți The march of Folly. From Troy to Vietnam prezintă felul în care elementele de decizie politică reușesc – contrar tuturor argumentelor logice, faptelor și sfaturilor, să ia cea mai proastă decizie politică. Referindu-se la Papii anteriori Reformei, la administrația americană în timpul războiului din Vietnam sau la clasica Troia, dânsa arată cum lipsa înțelegerii reale a percepției populației, înconjurarea factorului decizional cu sfătuitori identici în păreri, neasumarea greșelilor (deoarece este mai simplu să continui un eșec spre soluții utopice viitoare decât să îți asumi un nou curs al lucrurilor), incapacitatea de a reforma sistemul chiar și atunci când toate vocile avertizează asupra pericolelor continuării unui curs prezent duc la dezastre ce puteau fi demult evitate.

Azi, guvernul României și-a depus mandatul. Premierul Boc, în fața unui val de antipatie generală, care unește pentru a nu știu câta oara români de orientări diferite, cu interese diferite – divergente chiar, renunță să mai fie calul de bătaie al propriului partid și în același timp al opoziției. Identificarea inamicului comun este facilă, înlăturarea lui firească, problemele care decurg mai departe însă, imposibil de rezolvat. De la soluția tehnocrată pe care colegii editorialiști uită să o asimileze procedeelor mai puțin democratice, cum de altfel ar trebui să facă (Imaginați-vă o țeavă spartă în apartament, apa peste tot și doua tipuri de proprietari – cel care suna un instalator priceput și îi spune: repara cum te taie capul, ia câți bani vrei din casă numai repara! și cel care suna un instalator priceput și îi spune: repară, dar vezi că eu te-am chemat, te plătesc atâta și vreau problema rezolvată), la remaniere, un guvern al opoziției etc. , propunerile aruncate au fost multiple, în ton cu bombardamen