Este convingerea Miandei Popescu, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Elena Cuza“, locul III în galeria dascălilor cu care Craiova se mândreşte.
Îşi aşează pe podium elevii şi recunoaşte că „fiecare mare rezultat ilustrează ideea că excepţionali nu sunt dascălii, ci elevii, dispuşi în orice moment la efort sporit, disciplinat şi dezinteresat, la confruntări de idei, la mari tensiuni spirituale“.
S-a aşezat la catedră în 1993, în oraşul lui Amza Pellea, iar în echipa colegiului craiovean a intrat în urmă cu 12 ani. A fost în repetate rânduri mentor al grupelor de studenţi de la Facultatea de Litere din Craiova, coordonator al grupelor de excelenţă din cadrul lotului de performanţă, al trupei de teatru a colegiului şi membru în comisiile de elaborare de subiecte, de evaluare, de organizare concursuri şi olimpiade.
Onorată să trăiască „starea de excelenţă“ din Colegiul Naţional „Elena Cuza“ mărturiseşte că a avut şansa să aibă modele de excepţie: „Profesorul Ivănuş, care m-a învăţat că viaţa e o îndelungată lecţie de înţelepciune, răbdare şi perseverenţă, prof. Pârvulescu, care m-a plimbat pe moşia aristocraţiei minţii româneşti, prof. Aurica Sandu, pe care am admirat-o, din păcate, în tăcere... Sunt oameni pe care i-am iubit, în felul meu, suflete mari şi sensibile de la care am împrumutat patima pentru perfecţiune.“ Profesia îi este o povestea rescrisă, reinventată original de fiecare dintre elevii săi.
Cum a reuşit să le fie aproape elevilor şi să se bucure de respectul lor?
„Nu am făcut nimic special, i-am iubit. Mi-am permis «să mă copilăresc», «să mă joc» şi să trăiesc natural, spontan, alături de cei mai buni şi credincioşi parteneri pe care şi-i poate imagina cineva. Elevii. Aşa au venit respectul, prietenia, încrederea, performanţa comună, starea aceasta de mirare care se repetă, zi de z