Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RER: S-a putut circula pe toate străzile. Angajaţii au ieşit şi luni la deszăpezit (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, luni 6 februarie 2012 ·

În weekend-ul care a trecut, Oradea a fost supusă testului deszăpezirii. Ninsoarea începută vineri a acoperit oraşul în alb, iar ochii tuturor orădenilor s-au îndreptat asupra operatorului de salubritate licenţiat, RER Ecologic Service, totodată firma responsabilă cu deszăpezirea oraşului.

În timp ce pe forumul BIHOREANULUI ori pe reţeaua de socializare Facebook orădenii se plângeau că străzile nu sunt deszăpezite şi că RER nu şi-a făcut treaba, directorul de producţie al societăţii, Ionel Ban, spune că lucrurile nu au stat chiar aşa.

"De vineri de la ora 15 s-a acţionat non-stop în oraş, în schimburi permanente. Au fost 14 utilaje care au pluguit zăpada şi alte zeci care au împrăştiat material antiderapant, respectiv au curăţat. S-au consumat 800 de tone de sare", a declarat, luni, Ban, pentru BIHOREANUL.

Directorul a mai spus că reclamaţiile lăsate sub anonimat sunt cârcoteli, pentru că utilajele au fost pe teren. Dovada în acest sens, zice Ban, e tocmai faptul că nicio maşină n-a rămas blocată pe vreo stradă din Oradea, şoferii putând circula pe toate arterele, în condiţii de iarnă.

"Am trecut de 22 de ori pe majoritatea străzilor prevăzute în planul de deszăpezire. Am acţionat conform planului, prima oară la intrările şi ieşirile din oraş, apoi pe rutele mijloacelor de transport în comun, iar apoi pe restul străzilor. Dacă există vreo stradă unde orădenii întâmpină probleme, îi rugăm să ne anunţe personal la dispecerat, la numărul de telefon 0259/433.195", a mai spus Ban.

Vizavi de acuzele că nici telefonul de dispecerat al RER n-a funcţionat, directorul neagă, susţinând că o dovadă este fişa cu înregistrările apelurilor primite.

Mai mult, însuşi primarul Ilie Bolojan a "acţionat" împreună cu utilajele RER. "Domnul primar a stat şase ore în utilaje, văzând că lucrăm", a mai spus şeful RER.

De duminică, muncitorii RER au încep

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 40 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 6 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°