E şi-n Caţavencii.ro

Am tot încercat să aflu azi cum de s-a înduplecat Boc să demisioneze. Primele răspunsuri au fost că l-ar fi înmuiat presiunea din partid, cu argumentul că nu-l mai vrea lumea, ceea ce n-ar fi fost mare lucru în logica lui, dar şi cu supraargumentul picajului PDL în sondaje.

Pînă săptămîna trecută însă Boc era vaccinat împotriva acestei presiuni. Trăgea nădejde să mai clarifice una, alta, încît să recîştige o porţie de simpatie din partea alegătorilor. Cu anunţul unor măriri de salarii şi de pensii după întîlnirea cu cei de la FMI şi cu un discurs de laudă de sine, în care formula „Aşa să ne ajute Dumnezeu” ar fi venit după ce ar fi zis că are de gînd să guverneze în continuare, să ne scoată la liman. Alte surse mi-au spus că cel care l-a convins a fost Băsescu. Nu se ştie deocamdată cum.

Cineva din anturajul premierului m-a asigurat că, de fapt, micul om mare s-ar fi decis singur să plece, asta după ce i-ar fi dat de înţeles reprezentantului FMI, Franks, cel cu gaura în pantof, că-l bate gîndul demisiei.

După părerea mea – n-am deocamdată nici o dovadă ca s-o susţin – Boc a căzut victima picăturii chinezeşti, acea tortură rafinată şi fără greş, în care condamnatului îi cade în cap, la intervale egale, o picătură de apă, pînă-l face să-şi piardă cumpătul şi judecata.

Picătura chinezească i-a tot aplicat-o Băsescu, de cînd a anunţat că ar vrea un premier tehnocrat. Apoi au venit şi bonzii din PDL, care au folosit aceeaşi tehnică: Pic, Emile, Pic, dă-ţi, Pic, demisia, că Pic, rămînem, Pic, mofluji, Pic, la alegeri! Ceea ce cred însă că l-a făcut pe Boc să-şi iasă din pepeni a fost faptul că tutorele lui de la Cotroceni l-a lăsat să se descurce cum o şti, după ce tutorele însuşi a scos lumea în stradă cînd l-a invitat pe Arafat să plece din guvern.

Boc s-a trezit, singur, singurel, că trebuie să scoată castanele aru