Traian Băsescu a avut de ales între două căi. Fie accepta alegeri anticipate şi cerea tuturor partidelor parlamentare să stea la masa negocierilor pentru a găsi formula organizării scrutinului astfel încât să nu existe suspiciuni de fraudă, fie forţa constituirea unui nou guvern al aceleiaşi coaliţii PDL-UDMR-UNPR.

De fapt, un nou guvern al lui Traian Băsescu. Previzibil, preşedintele a ales varianta din urmă.

Mihai Răzvan Ungureanu a acceptat o misiune dificilă. E adevărat, Băsescu i-a făcut o ofertă pe care nu o putea refuza. Dar, pentru premierul desemnat orizontul politic este de cod roşu. În primul rând, va trebui să accepte o listă scurtă a miniştrilor pe care îi vrea Traian Băsescu, lucru care, probabil, este deja rezolvat, iar, în al doilea rând, va mai trebui să înghită şi lista lungă a clienţilor de la PDL, UDMR şi UNPR. Pus în faţa unei situaţii similare, Theodor Stolojan a dat bir cu fugiţii în 2008.

Acum, Mihai Răzvan Ungureanu are dezavantajul de a încerca o experienţă guvernamentală pe fundalul nemulţumirilor populare şi în condiţiile escaladării fără precedent a tensiunilor politice dintre Putere şi Opoziţie.

Venirea sa la Palatul Victoria, numai prin votul a unei jumătăţi din Parlament, cealaltă fiind în grevă, nu va linişti populaţia şi nu va pune capăt crizei politice.

Cât depre programul economic trasat de Traian Băsescu, nici aici Mihai Răzvan Ungureanu nu are prea multe de spus. Drumul a fost trasat de FMI şi am văzut că Jeffrey Franks nu a avut nicio îngrijorare legată de plecarea lui Boc. Poate, cu acceptul FMI, Ungureanu va încerca o mărire de salarii şi de pensii, adică să mai dea ceva înainte de alegeri.

Dar criza politică şi nemulţumirea populaţiei nu se rezolvă cu o sută de lei.

În aceste condiţii, lui Mihai Răzvan Ungureanu i-a mai rămas doar îndeplinirea misiunii de a lucra pentru reîntoarc