Memoria lui Andrei Goreci, elevul ucis în plin stradă în toamna anului 2010, este onorată de voluntarii cărora le-a fost prieten şi colaborator, prin proiectul „Violenţa ucide îngeri“, inspirat de protocolul cu acelaşi nume semnat de zeci de ONG-uri, instituţii ale statului, de elevi, studenţi, pentru acţiuni menite să reducă actele de violenţă în rândul tinerilor.
Proiectul, iniţiat acum de voluntarii Casei de Cultură a Sindicatelor, le propune tinerilor să fie deschişi spre dezvoltarea unor abilităţi care să contribuie la limitarea agresivităţii ( la volan, pe internet, agresivitatea din dragoste, ca urmare a consumului de alcool, pe stadioane sau care are la baza banii). Urmăreşte, de asemenea, sensibilizarea şi conştientizarea opiniei publice în privinţa pericolele escaladării accentuate a violenţei.
În acest moment, sunt în plină desfăşurare acţiuni la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova, sesiuni informare la secţiile de poliţie, în şcoli, a fost demarat concursul foto cu mesaje anti-violenţă şi este organizată agora nonviolenţei la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“. Timp de patru luni sunt mobilizaţi peste patru sute de tineri din mediul urban şi rural împotriva actelor de violenţă şi împotriva lipsei de reacţie la acestea.
„Proiectul implementează o campanie prin care tragem un semnal de alarmă ce sensibilizează atât autorităţile cât şi fiecare cetăţean că trebuie să ia atitudine împotriva unui fapt care, generalizat, poate pune in pericol viaţa oricăruia dintre noi. Oraşul Craiova reprezintă în ultimii ani un adevărat «brand al violenţei» la nivel naţional, majoritatea cazurilor de violenţă extremă fiind intens mediatizate. Ne dorim reducerea actelor de violenţă şi desfiinţarea acestei pete negre care este aplicată oraşului nostru. Un beneficiu direct asupra tinerilor este şi faptul că va genera prin puterea exemplului cap