Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat pentru uciderea bunicului

Publicat in Ziua Constanta, luni 6 februarie 2012 ·

Cătălin-Raul Sîrbu, tânărul de 24 de ani acuzat de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa de omor calificat după ce şi-ar fi ucis bunicul, a fost deferit instanţei.

Dosarul său a fost trimis pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, prima înfăţişare fiind programată să se desfăşoare pe data de 9 martie. Totodată, mâine judecătorii Tribunalului vor verifica dacă se impune menţinerea stării de arest asupra lui Sîrbu, sau dacă individul poate fi judecat în stare de libertate pentru omor calificat. Conform anchetatorilor, Cătălin-Raul Sîrbu este acuzat că în după-amiaza zilei de 13 decembrie 2011, în jurul orelor 16.00, pe fondul stării avansate de ebrietate, acesta, despre care procurorii spun că are antecedente penale pentru tâlhărie şi că era plecat-dispărut de la domiciliu de două săptămâni, tocmai din cauză că rudele sale îl bănuiau că fură diverse bunuri din locuinţa comună pentru a face rost de bani pentru băuturi alcoolice, a revenit la locuinţa familiei sale, unde a intrat în camera bunicului său din partea mamei, în vârstă de 92 de ani. Individul i-ar fi cerut bani bunicului, iar când a fost refuzat şi când bunicul a încercat să-l dea afară, Sîrbu l-ar fi lovit de mai multe ori cu un ciocan în cap, aşa încât i-a cauzat grave leziuni cranio-cerebrale ce au condus în scurt timp la deces, prin contuzie meningo-cerebrală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de bază şi boltă de craniu. „După agresiune, inculpatul a cotrobăit prin casă pentru a găsi bani, însă fără succes, iar înainte de a pleca la un bar din cartier a târât corpul victimei şi l-a ascuns în gura haznalei din curtea locuinţei, unde l-a acoperit cu placaje pentru a nu fi descoperit facil de către rudele sale", au arătat procurorii în rechizitoriu. Trupul bunicului a fost găsit de celălalt nepot. Cătălin-Raul Sîrbu, tânărul de 24 de ani acuzat de procurorii Parch

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 55 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°