Transportorul blindat cu şenile care duminică la prânz a plecat din Râmnicu Sărat spre Balta Albă, după un bolnav cu probleme cardiace, s-a întors în zorii acestei zile atât cu bărbatul după care plecase, cât şi cu o gravidă preluată la întoarcere. Pacienţii sunt la spitalul municipal, în stare bună.
Misiunea a început la ora 10.50 cu plecarea transportorului Medevac de la Brigada mecanizată Unirea Principatelor, din Focşani. A ajuns în Râmnicu Sărat la 12.30, după închiderea E 85.
Şenileta a pornit spre Balta Albă la ora 12.30 însă după ce a parcurs zece kilometri prin troiene de peste doi metri s-a împotmolit. Intervenţia militarilor cu lopeţile a fost zadarnică iar vehiculul militar fost scos după trei ore de aşteptare de utilaje de deszăpezire.
O freză şi un buldoexcavator au săpat un culoar prin nămeţi, pentru a permite înaintarea militarilor. Au ajuns la miezul nopţii la Balta Albă, de unde l-au preluat pe bărbatul de 47 de ani, poliţist în localitate, care suferise un preinfarct.
Transportorul ar fi trebuit să ajungă şi la o bătrână cu astm, din Aamara, rămasă fără medicamente, însă echipajul a decis să se întoarcă în Râmnicu Sărat, deoarece nu mai aveau combustibil suficient. Paramedicul care se afla la bordul şeniletului a lăsat însă medicamente la primăria Balta Albă, pentru ca aceştia să le trimită cu un utilaj în localitatea vecină.
Pe drumul de întoarcere, vehiculul militar a preluat şi o gravidă din Râmnicelu. Cei doi pacienţi au fost aduşi la spitalul municipal Râmnicu Sărat la ora 6.30, ambii fiind în stare bună.