Vicecampioana României la handbal feminin, „U" Jolidon Cluj, şi-a propus minimum posibil din dubla manşă cu Dinamo Volgograd, din optimile Cupei Cupelor, dar s-a ales doar cu propunerea. Clujencele sperau la o victorie de palmares pe teren propriu, pentru că ştiau că o eventuală eliminare a campioanei unei ţări multiplă campioană mondială era de domeniul fantasticului, însă rusoaicele au făcut legea pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian".
Retur fără speranţe
După primele 15 minute, formaţia venită din Liga Campionilor a început să se distanţeze pe tabela de marcaj, iar la final s-a impus cu 29-24 (15-11). „Încă de la tragerea la sorţi ştiam că avem şanse foarte mici de a trece mai departe, iar acest lucru s-a văzut. Rusoaicele ne-au dominat din mai toate punctele de vedere, au fost o echipă puternică. Am rezistat primele 15 minute, dar cu o defensivă înaltă a rusoaicelor fetele mele nu au putut face mai mult. Am fi vrut o victorie de prestigiu pentru noi şi pentru suporteri, dar nu s-a putut. În Rusia mergem să încercăm să jucăm mai bine decât am făcut-o sâmbătă", a declarat antrenorul clujencelor, Gheorghe Covaciu. Returul de la Volgograd va avea loc duminică.
Vicecampioana României la handbal feminin, „U" Jolidon Cluj, şi-a propus minimum posibil din dubla manşă cu Dinamo Volgograd, din optimile Cupei Cupelor, dar s-a ales doar cu propunerea. Clujencele sperau la o victorie de palmares pe teren propriu, pentru că ştiau că o eventuală eliminare a campioanei unei ţări multiplă campioană mondială era de domeniul fantasticului, însă rusoaicele au făcut legea pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian".
Retur fără speranţe
După primele 15 minute, formaţia venită din Liga Campionilor a început să se distanţeze pe tabela de marcaj, iar la final s-a impus cu 29-24 (15-11). „Încă de la tragerea la sorţi ştiam că avem şanse fo