TAROM a anunţat efectuarea unei curse speciale, ce va pleca în această seară de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, cu destinaţia Bucureşti. Reprezentaţii aeroportului susţin că această cursă a fost introdusă pentru pasagerii care trebuie să ajungă în Capitală, drumurile fiind închise din cauza viscolului.
Cursa decolează la ora 22.30, iar biletele costă 150 de euro. Avionul are 48 de locuri.
„Am decis efectuarea acestei curse speciale pentru a veni în întâmpinarea pasagerilor blocaţi atât în Bucureşti, cât şi în Constanţa, având în vedere că din cauza condiţiilor meteo sunt blocate atât drumurile naţionale, cât şi legăturile feroviare între Constanţa şi Bucureşti, în acest moment neexistând o altă legătură între cele două oraşe”, a declarat Rodica Cazanciuc, director comercial TAROM.
Jurnalistul Radu Tudor a declarat în direct la Antena 3 că acest avion va transporta la Bucureşti şi parlamentarii Puterii, chemaţi pentru învestirea noului Guvern.
În acest moment, Aeroportul Mihail Kogălniceau este deschis traficului aerian, însă sunt probleme din cauza viscolului.