Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Bogdan Drăgoi, nominalizat pentru funcţia de Ministru de Finanţe

Publicat in Jurnalul, marți 7 februarie 2012 ·

Foto: Karina Knapek / Intact Images La numai 32 de ani, Drăgoi are 6 ani de experienţă în administraţie, a absolvit cu Magna cum Laudae două facultăţi în SUA şi are un tată apropiat de generalul Victor Stănculescu şi de Adriean Videanu. A fost numit în funcţia de consilier la Ministerul Integrării Europene în aprilie 2006, când avea vârsta de 25 de ani. După numai patru luni Bogdan Drăgoi a fost avansat în funcţia de secretar de stat la Ministerul de Finanţe unde a stat până în noiembrie 2007. A trecut apoi pe la Primăria Capitalei, ca director general al Departamentului Economic, în timpul mandatului lui Adriean Videanu, unde a stat până în luna iunie a anului 2008. Din ianuarie 2009, Bogdan Drăgoi s-a întors la Ministerul de Finanţe, tot în funcţia de secretar de stat.

Traseul său profesional, impresionant chiar şi pentru un tânăr care a absolvit două facultăţi în SUA, ar putea fi explicat şi prin relaţiile pe care familia sa le are. Bogdan este fiul lui Dan Drăgoi, om de afaceri puternic, dar discret, care la începutul anilor '90, a fost "mâna dreaptă" a generalului Victor Stănculescu. După schimbările politice din 1996, Dan Drăgoi a devenit apropiat Partidului Democrat, aripa Adriean Videanu.

400.000 de euro în conturi, un Jaguar şi ceasuri de 15.000 euro

Bogdan are conturi curente şi depozite bancare în lei în valoare de 1.1060.000, echivalentul a circa 246.500 de euro, plus un cont curent în sumă de 154.000 euro, conform declaraţiei de avere postată pe site-ul Ministerului de Finanţe. Secretarul de stat mai deţine, singur sau împreună cu familia, patru terenuri, din care trei în Bucureşti şi unul în Călăraşi, cumpărate între 2004-2005. El mai are şi un autoturism Jaguar pe care l-a cumpărat în 2006. Drăgoi are ceasuri scumpe în sumă de 15.000 de euro, conform Declaraţiei de avere. Oficialul MFP a fost numit în 2010 în mai multe comite

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în sudul și sud-vestul țării

Press Alert acum o ora
Adminsitrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de caniculă valabilă marți, 18 iunie, în aproape jumătate de țară. Sunt anunțate „temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat, caniculă”. „În intervalul menționat în Ol

Mark Rutte mai face un pas spre șefia NATO. Se declară „prudent optimist” după ce a discutat cu principalul opozant al candidaturii sale, Viktor Orban

Ziare.com acum o ora
Mark Rutte, premierul Olandei, a declarat marţi, 18 iunie, că este „prudent optimist” că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. El a avut dificultăţi în a-l conving

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 2 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum 43 minute
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Cod portocaliu şi galben de caniculă. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Mediafax acum 39 minute
Meteorologii au emis noi coduri galben şi portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge şi până la 37 de grade Celsius şi vor fi nopţi tropicale.

Litoralulromanesc.ro: Ritmul rezervărilor de vacanţe la mare s-a accelerat în ultima săptămână. Pentru lunile iulie - august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei

News.ro acum 55 minute
Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creştere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralu

Ucrainenii au lovit în forță cu drone. Mai multe depozite petroliere sunt în flăcări în regiunea rusă Rostov

Ziare.com acum o ora
Mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone, marţi dimineaţă, 18 iunie, în oraşul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters. "Potrivit datelor preliminare, nu există victime", a scr

Horoscop pentru marți, 18 iunie 2024. Ziua este favorabilă planificării unor călătorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ar fi bine să faci un pas înapoi, să fii cât mai discret în peisaj și să observi pe îndelete ce se petrece în jurul tău. Chiar dacă ești solicitat în plan socio-profesional sau chiar dacă partenerul de viață te provoacă în fel și chip, mai al

SUA dă în judecată Adobe pentru ascunderea comisioanelor mari de reziliere și anularea dificilă a abonamentelor

G4Media acum 2 ore
Guvernul SUA a dat în judecată Adobe, acuzând producătorul Photoshop şi Acrobat că dăunează consumatorilor, prin ascunderea comisioanelor mari de reziliere în cel mai popular plan de abonament şi anularea dificilă a abonamentelor, transmite Reuters,

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 3 ore
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°