Premierul şi-a anunţat ieri demisia. Discursul lui de adio, rostit în faţa Guvernului, nu a lămurit motivele gestului său. Explicaţia avansată de Emil Boc nu are nici o noimă: "Am luat această decizie pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâta suferinţă, şi anume stabilitatea economică a ţării".
Să fim serioşi, nu presiunea străzii l-a scos pe Boc din Palatul Victoria. Prognozele meteo îi mai ofereau cel puţin câteva săptămâni de respiro. Atunci, de ce s-a hotărât premierul să demisioneze? Tocmai acum, când "România
s-a însănătoşit din punct de vedere economic". Bilanţul triumfalist, reluat la sfârşitul ultimei şedinţe de guvern, nu prosteşte pe nimeni. Nici retorica de tip "maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară".
În realitate, "demisia" premierului a fost hotărâtă la Cotroceni. Iar semnalele deveniseră clare încă de la sfârşitul săptămânii trecute. Nu, nu criticile unor fruntaşi PDL au pecetluit soarta Executivului. Declaraţiile acide ale lui Blaga, Olteanu sau Preda nu reprezentau vreo noutate şi nu însemnau mare lucru. Toată lumea ştia că mandatul primului ministru nu se termină până nu cântă doamna blondă. Când Elena Udrea a început să vorbească despre nevoia de schimbare, Emil Boc şi-a dat brusc seama că îl munceşte gândul retragerii. În cuvântarea sa de ieri, a reluat aproape cuvânt cu cuvânt teza enunţată de favorita preşedintelui: "E momentul să lăsăm locul unui nou Guvern, care să fie mai popular, fiindcă nu mai are de luat măsuri de austeritate".
Dar, desigur, austeritatea nu se încheie o dată cu plecarea lui Emil Boc. Chiar el ne explica mai deunăzi că, în contextul internaţional dificil, oricine ar veni la conducerea României va fi obligat să perpetueze curba de sacrificiu. Nici măcar lid
