Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administrator de firmă, 5 ani de închisoare pentru o fraudă de 200.000 de euro

Publicat in Adevarul, marți 7 februarie 2012 ·

Doru Teodor, administrtatorul SC Teofarm SA va sta după gratii 5 ani. Victor Panaghiu, patronul de la SC Dianthus SRL a fost condamnat şi el la 4 ani de închisoare în acelaşi dosar.

Curtea de Apel Iaşi a decis marţi, 7 februarie, să respingă recursul în cazul Teofarm. Astfel, magistraţii au menţinut decizia dată în primă instanţă de Judecătoria Iaşi. Astfel, Doru Teodor a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar Victor Panaghiu la 4 ani de închisoare. Decizia instanţei este definitivă.

Pasat între instanţe

Procurorii DNA i-au acuzat în 2006 pe Doru Teodor, adiministratorul SC Teofarm SA, şi pe Victor Panaghiu, patronul de la SC Dianthus SRL, că ar fi prejudiciat bugetul Comunităţii Europene cu 231.753 de euro.„Pe de o parte, firma Teofarm SA a încheiat un contract de finanţare din fonduri europene în valoare de 180.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a recumpăra, la o valoare majorată, patru utilaje tipografice second hand care îi aparţinuseră anterior. Cercetările efectuate de procurori au relevat că cele patru utilaje tipografice fuseseră cumpărate de firma Teofarm SA la valoarea de 785 milioane lei vechi în perioada 1999-2000, însă înainte de semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene au fost înstrăinate, scriptic, către o altă firmă la care coasociaţi erau chiar cei doi inculpaţi", se precizează într-un comunicat DNA. Teodor a fost condamnat de Judecătoria Iaşi, Tribunalul a menţinut pedepsele, dar cei doi au făcut recurs.

Ping- pong cu dosare anticorupţie la Iaşi

Curtea de Apel Iaşi a decis că Tribunalul trebuia să judece în primă instanţă cazul. Cum această instanţă a considerat că nu este competentă, dosarul a ajuns la Curtea Supremă. Aceasta a decis că a fost întrerupt cursul judecăţii în acest caz şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Iaşi, pentru a fi judecat recursul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 45 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 3 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°