Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, va propune, marţi, la şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, lărgirea numărului de portofolii ministeriale pe care le va deţine UDMR în noul Guvern.
Tamas Sandor, membru în Comisia Permanentă al Uniunii, care se va întruni, marţi după-amiază, la Bucureşti, a declarat corespondentului MEDIAFAX că miniştrii UDMR din Cabinetul Boc au demonstrat că sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional, astfel că funcţiile ocupate de aceştia trebuie menţinute şi eventual adăugate altele noi.
Potrivit lui Tamas, UDMR are specialişti foarte bine pregătiţi care ar putea fi nominalizaţi şi pentru alte ministere.
Astfel, acesta a afirmat că va propune la şedinţa Consiliului Permanent lărgirea sferei portofoliilor UDMR în cadrul Guvernului.
"Suntem mulţumiţi de miniştrii UDMR şi, în opinia mea, ar trebui să găsim o soluţie pentru a avea mai multe ministere. Specialiştii noştri sunt pregătiţi să sprijine activitatea noului Guvern şi să amelioreze situaţia ţării, atât ca miniştrii, cât şi ca secretari de stat", a declarat Tamas Sandor, fără a spune ce ministere şi-ar dori UDMR.
Surse oficiale susţin că premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu intenţionează să prezinte lista propusă pentru viitorul guvern în cursul serii de marţi, după ce va încheia consultările cu reprezentanţii coaliţiei.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc joi, iar partidele din coaliţie vor face, în curând, propunerile pentru portofolii.
Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, va propune, marţi, la şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, lărgirea numărului de portofolii ministeriale pe care le va deţine UDMR în noul Guvern.
Tamas Sandor, membru în Comisia Permanentă al Uniunii, care se va întruni, marţi după-amiază, la Bucureşti, a declarat corespon