VSH-ul sau Viteza de Sedimentare a Hematiilor este o analiză a sângelui care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia. Este un test frecvent folosit, deşi este nespecific, nu poate pune un diagnostic de precizie, adică nu poate stabili natura sau localizarea inflamaţiei respective, iar pe de altă parte rezultatele pot fi influenţate de numeroşi factori. Totuşi, este o analiză simplă, accesibilă, necostisitoare şi încă utilă în formularea unui diagnostic, mai ales dacă se face împreună cu alte investigaţii sau teste sau orientează ea însăşi in alegerea unor noi investigaţii diagnostice.
Sângele este alcătuit din plasmă şi celule. Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor se bazează pe capacitatea hematiilor (globulelor roşii din sânge) de a se separa de plasmă şi a se sedimenta. Concret, dacă se pun câţiva mililitri de sânge într-un tub de sticlă şi este lăsat vasul drept şi nemişcat, hematiile încep să se depună pe fundul acestuia, separându-se astfel două coloane: una la bază formată din hematii şi una deasupra alcătuită din plasmă. Măsurarea se face la o oră şi la două ore, citind cu câţi milimetri a coborât coloana de hematii. Inflamaţia sau cancerele pot produce substanţe care stimulează hematiile să se aglomereze, astfel încât se formează mase celulare care au densitate mai mare şi din această cauzăl se vor lăsa mai repede la fund, iar VSH-ul va fi mai mare.
Nu este necesară o pregătire specială pentru acest test. Nu este nevoie să nu se mănânce sau bea câteva ore înainte de recoltarea sângelui. Se recoltează sânge venos, de obicei, dintr-o venă a membrului superior.
Valorile normale pot varia, între 3-10 mm la o oră şi 5-15 mm la două ore pentru bărbaţi şi 6-13 mm la o oră şi 5-20 mm la două ore pentru femei, 0-10 mm la o oră pentru copii.
Valori crescute ale VSH-ului se înregis