O dimineață rece. Ne salutăm politicos, protocolar fără prea mult elan. Urcăm în avionul prezidențial, spre Bruxelles. Mihai Răzvan Ungureanu jovial, pentru fiecare cu câte o vorbă bună. Ne căutăm locurile așteptând ca Președintele să decidă programul. Abordăm de îndată agenda discuțiilor sau după decolare? e întrebarea nepusă, dar la care așteptăm toți un răspuns. Răzvan se apropie de mine și îmi arată cravata pe care o poartă. O recunosc, e cravata promoțională a UE, adica E.U. ”Dimineață, când m-a vazut soția cu cravata asta, mi–a zis: În sfârșit, ceva care te reprezintă”. Atunci realizez comicul. Cravata era marcată cu inițialele EU. Râd. Președintele întoarce privirea – în mod evident auzise discuția- și îi dă dreptate soției lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Răzvan e o persoană extrem de ambițioasă și determinată, atribute pe care le consider calități. Își controlează foarte bine vocea și vorbele, toate cumpătate și doar roșeața obrajilor dă de gol situația stânjenitoare în care poate fi pus sau la care asistă. Aș spune că mereu am avut o relație de simpatie cu Răzvan, încă de pe vremea când el era secretarul de stat al lui Andrei Pleșu, în guvernul Radu Vasile, și eu tot secretar de stat, la Comunicare, în același Guvern. De departe, era plăcut la vorbă, iar temele de discuție erau nelimitate. Părea un fel de enciclopedie ambulantă. Știa detalii surprinzătoare despre locurile în care ne aflam. Era greu să nu îi recunoști “enciclopedismul”. Și avea un fel de a le expune fără să te facă să te simți jignit. Nu epata, dar era conștient că impresiona și că va fi remarcat. Chiar dacă satisface ego-ul personal, nu văd nimic rău să îți cunoști posibilitățile și să le exploatezi.
În ciuda simpatiei pe care nu mă sfiesc să declar că i-o port – și aici am în vedere mai ales etimologia cuvântului simpatie, respectiv ”a suferi împreună…”, căci au fost momente în c
