Aproape că nu se mai văd acoperişurile. Doar dacă eşti om al locului cunoşti cel mai scurt drum spre un anumit mănunchi de suflete. Drumuri? Poate doar poteci, prin părţile astea. Pentru că de asfalt nu poate fi vorba.
Oricum, asfalt sau pământ, nu mai contează acum, sunt cu mult sub omătul care tot creşte, văzând cu ochii. Vrei să ieşi afară din casă, te îmbraci cu tot ce ai mai gros. Şi porneşti la drum.
Mare atenţie la urmele animalelor sălbatice, mai ales porcii mistreţi, care-şi fac de cap în pustietate. Cinci, şapte, zece kilometri, atât ai de mers de la un sat la altul. Iar în fiecare loc, doar câteva zeci de familii. Mai mult bătrânii se încăpăţânează să se pună de-a curmezişul pustiului.
Sub omătul gros e acoperişul casei. Iar sub acoperişul gârbovit găseşti un suflet de om. Mai rău e dacă omul nu poate merge. Nici să-şi facă mâncare, nici să-şi taie lemnele pentru foc.
E nevoie de cineva, să vină şi să-i ajute pe bătrânii cei singuri, pentru care anotimpruile nu mai contează. Cele câteva picături de viaţă care le mai ticăie în piept i-au ţintuit în patul lor. Patul suferinţei.
Înotând prin troiene de doi metri
Cei care se încumetă totuşi să iasă din propria lor casă pe urgia asta, pentru a-şi ajuta semenii în suferinţă, sunt oameni care locuiesc tot în satele astea din mijlocul pustiului, din judeţul Bacău.
Sunt îngrijitori la domiciliu - 38 la număr - care fac parte dintr-un program, derulat încă din 2009, de Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău. Stănişeşti, Vultureni, Huruieşti, Tătărăşti, Găiceana, Dalu Morii, Glăvăneşti, Motoşeni, la care de curând s-au adăugat Coloneşti şi Răchitoasa - comunele băcăuane unde 432 de bătrâni sunt îngrijiţi.
Vine îngrijitorul şi face mâncare, aduce medicamente, taie lemne, ca să fie casa bătrânului încălzită. Acum, cu zăpada asta, mai trebuie eliberată şi bătătura casei de o
