Pe o stradă din Franța de sfârșit de secol XIX, Jean Valjean fură o pâine pentru a hrăni copiii surorii sale. Era opțiunea acestui gest disperat sau moartea celor mici. Pentru furt, Valjean primește 5 ani de închisoare, 12 ani pentru încercare de evadare și încă doi pentru că a opus rezistență când a fost prins. Urmează sute de pagini în care Victor Hugo, autorul romanului Les Miserables, al cărui personaj principal este cel de sus, ne arată cum viața este o luptă între bestia hoață și curajosul și devotatul inspector Javert, pentru care legea este singura raison d’etre. Așa să fie oare?

Cu câteva secole înainte, copii care furau mâncare sau vânau pe proprietățile senioriale se puteau considera norocoși dacă dupa ce erauprinsi urma doar tăierea mâinii și nu moartea. A pedepsi copiii pentru lucruri care țin de supraviețuirea umana pare a fi o pasiune a legislatorilor și potentaților zilei, ce transcende granițele timpului. Azi a trecut vremea foamei, a venit vremea pedepsirii minții.

Mă voi adresa pentru început politicienilor de la noi, încercând să cobor discursul la un nivel comprehensiv pentru toți cei 469 de parlamentari de care se bucură  țara noastră. Dacă Ionel are doi părinți care câștigă  împreună 2000 de ron pe lună, din care plătesc cheltuieli cam 100 de ron (sunt oameni harnici și le place frigul iarna), de vreo 500 cumpără mâncare, nu le plac hainele. Îi mai dau lui Ionel la facultate de chirie si de mâncare cam 500 de ron (copilul stă în tomberon, nu cheltuiește mult și e student eminent la buget). Rămân aproximativ 900 de ron – mult, pe timp de criză. Ei, să presupunem că de banii aceștia Ionel vrea să cumpere cărți: o tipăritură bună internă de la 10 la 60 de ron, una externă cam 20 euro – aprox. 88 ron. Deci daca toată familie de venit mediu, cu un singur copil eminent ar trăi la limita subzistenței, și-ar permite tot 9-10 cărți, hai s