Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 10.000 de funcţionari publici au protestat la Madrid faţă de reducerile bugetare

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 februarie 2012 ·

Mii de funcţionari publici au manifestat marţi la Madrid, sub deviza "Publicul aparţine tuturor, nu reducerilor!", împotriva măsurilor de rigoare bugetară prevăzute de guvernul regional de dreapta, relatează AFP şi Mediafax.

Scandând "seviciile publice nu sunt de vânzare!" şi purtând banderole inscripţionate cu "nu plătim pentru datoria lor!", aproximativ 10.000 de manifestanţi, printre care infirmiere, învăţători sau pompieri, au protestat ca răspuns la apelul principalelor sindicate, denunţând tăierile bugetare care vizează mai ales educaţia şi sănătatea.

"Spitalele funcţionează la jumătatea posibilităţilor pentru că nu există personal. Paturile sunt goale", a declarat o manifestantă membră a sindicatului CSIT.

"Au redus salariile, au mărit ziua de lucru. Protecţia socială este în pericol, la fel şi educaţia, sănătatea" a declarat Javier Figueroa, unul dintre participanţii la manifestaţie.

"Nu avem buget pentru a cumpăra echipamente şi pentru a ne repara vehiculele. Acest fapt ne afectează siguranţa şi pe cea a cetăţenilor", a mărturisit un alt manifestant, un pompier.

Sindicatele protestează faţă de măsurile de austeritate prevăzute în bugetul pe 2012 al regiunii Madrid, condusă de Partidul Popular (de dreapta), care guvernează ţara din decembrie.

Conform acestora, noul plan bugetar se traduce prin mărirea timpului de muncă pentru aproximativ 170.000 de angajaţi publici din regiune, de la 35 de ore la 37,5 ore lucrătoare pe săptămână.

Această schimbare va avea consecinţe asupra ocupării forţei de muncă, exemplu fiind sectorul sănătăţii unde există 78.000 de angajaţi în regiune şi unde 5.300 de posturi ar putea dispărea.

Sindicaliştii consideră şi că indemnizaţiile pentru concediile medicale vor fi mult mai mici, cu o pierdere salarială lunară care poate ajunge la aproximativ 500 de euro.

În 2011, regiunea Madridulu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 53 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 58 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 53 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 54 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 31 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum o ora
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°