Problemele lumii sunt multe. Economiile nationale se clatina, ecosistemele sunt amenintate, iar inegalitatile generalizate exercita presiuni atat intre grupurile sociale, cat si intre tari.
Toate par a avea o cauza comuna. Pe de o parte, interesele speculative si inguste sunt puse deasupra intereselor tuturor, iar, pe de alta parte, responsabilitatea celor pusi sa conduca, primeaza fata de interesul celor condusi de ei.
Cu un sfert de secol in urma, un raport al prim-ministrului norvegian Gro Brundtland introducea un nou concept privind dezvoltarea durabila a omenirii. Conceptul lui sustinea ca, intre sustenabilitatea cresterii economice, echitatea sociala si un echilibru optim al mediului inconjurator exista o stricta interdependenta. Nu este vreuna prioritara fata de alta.
Se pare ca, astazi, gandirea de atunci este mai relevanta decat oricand. Cresterea economica n-o obtii fara echitate sociala, dar nici una, nici alta nu rezista fara sustinerea mediului inconjurator. Framantarile din intreaga lume si, mai ales, din Europa, o dovedesc.
Unora li se pare ca, daca depasim actuala criza, inseamna ca am iesit la liman. De fapt, acest liman inseamna indatorarea pe termen lung. Dar ce insamna termenul lung? Inseamna ca, in 2030, nevoile alimentare ale omenirii vor creste cu 50%, nevoia de energie va fi cu 45% mai mare decat in prezent, iar nevoia de apa va creste si ea cu cel putin 30%.
Este putin probabil ca, in fata unor asemenea provocari, copiii nostri care s-au nascut astazi si atunci vor fi majori, se vor descurca platind datoriile rostogolite, in care ne-a aruncat criza pe noi, pentru ca n-am stiut sa gestionam finantele.
A sosit momentul strategiei pe termen lung
Multa lumea este constienta de aceasta situatie si cauta solutii, dar nu solutiile de moment sunt rezolvarea, ci strateg
