Nu-mi plac politicienii. Prefer oamenii. Cu toate acestea, vrem, nu vrem, dăm nas în nas cu ei mai des decât ne-am dori.

Pe unii ajungem să-i agreăm, pe alţii să-i dispreţuim. Vă mărturisesc, nu am vreo preferinţă politică. Uneori, de cele mai multe ori, chiar nu-mi pasă, dar nu la modul indiferenţei inconştiente, ci al scârbei faţă de o specie (politicienii reprezintă o specie) care nu mai reprezintă oamenii, ci interesele unora sau altora. Oricum, acest aspect ar trebui să ne intereseze pe fiecare în parte. Nu agreez niciun partid şi vă pot spune cu sinceritate că nici nu am fost vreodată fan înfocat al PSD-ului local. Mai ales din pricina oamenilor care îl conduc, al modului în care aceştia au ales, în ultimii ani, să ne gestioneze banii şi destinele, să ne prostească în faţă ca pe ultimii fraieri şi să ne manipuleze bătrânii. Mi-a fost şi Nicuşor Constantinescu la fel de antipatic ca şi Radu Mazăre. Nu au existat diferenţe, ţara trece prin schimbări. Azi n-avem Guvern, în scurt timp vom alege noua conducere a ţării. Fie că acceptă sau nu, şi PSD-ul local va trece printr-o transformare, aşa cum şarpele-şi schimbă pielea. La un moment dat, ori vor pleca laolaltă, ori Nicu şi Radu vor ajunge să se certe pentru supremaţie. Repet, până de curând, Nicuşor Constantinescu mi-a fost foooarte antipatic. Numai că, situaţia mi se prezintă puţin altfel. Din punctul meu de vedere, într-o luptă „corp la corp", Nicuşor Constantinescu l-ar bate pe Radu Mazăre. De ce? Este coerent, îi lipseşte extremismul arogant, este mai aproape de oameni, nu-i plac deghizările, n-a fost nici spion, nici Che Guevara, pare a avea noimă în discursurile politice, are discursuri politice, nu vrăjeli de băieţaş de cartier, nu are extravaganţe şi nici... extravacanţe, este familist, deci are o femeie care să-l mai ghideze în anumite momente (aspect foarte important, în ciuda a ceea ce ar spune m