Patru dintre cei chemati de Mihai Razvan Ungureanu in echipa sa aveau la revolutie 10, 11 ani, alti cinci, in frunte cu premierul desemnat, sarisera cu putin peste 20. La asa o oferta, seful organizatiei de talibani din Partidul Pesimistilor sa fii, si nu poti sa ignori ceea ce ar putea reprezenta un moment de cotitura in istoria tarii tale.
Au fost, desigur, insi care s-au intrebat cum este posibil sa apara Ungureanu cu niste necunoscuti in miezul unei crize economice care s-a insotit cu o constrangere bugetara fara precedent in istoria de dupa revolutie. Pana ieri cereau cu spume ca zaharisitii, hodorogitii, imbatranitii in rele sa faca un pas inapoi si sa lase locul tinerilor, considerati unicul firisor de speranta pentru incercata noastra democratie.
Si cine sa vina, un lot atent selectionat de Dan Voiculescu in sedintele de redactie, evidentiati in ramura, fruntasi ai muncii capitaliste de partid? Sa nu fim ipocriti! Noua generatie nu are cum sa apuce pe drumul carierei publice decat incolonata intr-un familion politic de zaharisiti, hodorogiti si imbatraniti in rele.
Daca a cascat ochii in perioada de lipire de afise s-a prins ca veleitarismul nu este cea mai proasta dintre lumi, atata vreme cat ingaduie, printre dorintele de afirmare, necesitatile oamenilor care achita salariile. Mai mult, in Romania dublei masuri, nici nu poti sa ceri, sa fim realisti!
Dar cel putin adie un vanticel de primavara, macar prin prisma faptului ca momeste romanul sa-si permita un pic de speranta. Priviti, prin urmare, spre Alba ca Zapada, chiar daca nascuta din alte imprejurari decat cele estimate! In mod ironic, protestele de strada si demisia bietului Emil Boc contin un potential fantastic nu pentru USL, ci pentru astia rai, nasoii!
Ca tot am ajuns la sacul si peticul, inul si camesa, acul si barosul, in locul lor as simti pe