Liberalul Relu Fenechiu a rămas, de iure, fără milionul de euro datorat de către propriul partid, dar nu și de facto.. Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis, ieri, să respingă acţiunea acestuia în instanţă prin care soma PNL să-i plătească banii în contul unor servicii prestate de firma sa în timpul campaniei liderului Crin Antonescu pentru ultimele alegeri prezidențiale. Contact telefonic, Fenechiu a explicat că decizia tribunalului nu mai contează, de vreme ce litigiul a fost stins printr-o reeșalonare acordată propriului partid pentru plata în rate. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
În 3 octombrie anul trecut, firma unde Fenechiu este acţionar majoritar, SC La Rocca SRL, a dat în judecată Partidul Naţional Liberal pentru neplata datoriei de 947.000 de euro în termenul convenit iniţial de cele două părţi, de trei ani, pentru un contract de furnizare a unor materiale electorale, semnat în data de 15 octombrie 2009.
Aşa cum EVZ a scris atunci, suma a acoperit livrarea în timpul campaniei lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidenţiale a sute de mii de material promoţionale: pături, căciuli, fulare inscripţionate cu însemnele electorale ale acestui partid şi branduite cu mesajul "Crin Antonescu, preşedinte!".
Comanda PNL aminteşte mai degrabă de mita electorală decât de produse promoţionale: pe lângă obişnuitele pixuri şi brichete, PNL a folosit 214.000 de pături, 100.000 de fulare şi căciuli şi peste 50.000 de treninguri.
Atunci, Fenechiu ne-a declarat că demersul e doar o etapă procedurală, prevăzută în Codul Fiscal, şi că nu vrea să creeze probleme propriului partid sau vreunei anumite persoane, aluzie la preşedintele Crin Antonescu.
"Este o procedură conform căreia dacă într-o perioadă de trei ani nu se achită un debit, nu mai există, se prescrie. E o simplă acţiune pentru prevenirea pierderii acestui debit. Nu are nicio treabă cu domnul Antonesc