Biroul Politic Central (BPC) al PNL a confirmat, miercuri, decizia ca parlamentarii liberali să nu participe la şedinţele Legislativului prilejuite de învestitura noului Guvern, nici la lucrările comisiilor de speclialitate unde sut audiaţi miniştrii, nici la plen, relatează Mediafax.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că această decizie se bazează pe faptul că poziţia PNL, ca şi a USL, privitoare la declanşarea alegerilor anticipate, după demisia Guvernului Boc, a fost ignorată complet de către preşedintele Traian Băsescu şi de partidele din fosta şi acutuala majoritate.
"Considerăm inacceptabil ca un şef al unui serviciu secret să fie angrenat într-o acţiune politică în cel mai înalt grad, cum este formarea Guvernului", a spus Antonescu.
El a arătat că preşedintele Traian Băsescu, în loc să dea un răspuns revendicărilor protestatarilor din stradă şi nemulţumirilor cetăţenilor, respectiv în loc să meargă pe soluţia anticipatelor sau măcar a conturării unui consens cu opoziţia, a decis să meargă pe "o soluţie încărcată de o simbolistică foarte gravă", desemnând în fruntea Guvernului un şef al unui serviciu secret.
Biroul Politic Central (BPC) al PNL a confirmat, miercuri, decizia ca parlamentarii liberali să nu participe la şedinţele Legislativului prilejuite de învestitura noului Guvern, nici la lucrările comisiilor de speclialitate unde sut audiaţi miniştrii, nici la plen, relatează Mediafax.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că această decizie se bazează pe faptul că poziţia PNL, ca şi a USL, privitoare la declanşarea alegerilor anticipate, după demisia Guvernului Boc, a fost ignorată complet de către preşedintele Traian Băsescu şi de partidele din fosta şi acutuala majoritate.
"Considerăm inacceptabil ca un şef al unui serviciu secret să fie angrenat într-o acţiune politică în cel mai înalt grad, cum este fo