Desi termenul de celeritate este utilizat preponderent in justitie, cand isi mai aduce cineva aminte de el, iata ca am avut ocazia sa vedem celeritatea in actiune, odata cu demisia premierului Emil Boc, impreuna cu toata echipa sa guvernamentala.
Iuteala cu care s-au petrecut evenimentele, de la "Am luat decizia de a depune mandatul guvernului" si "Va multumesc si va doresc succes tuturor! Doamne ajuta!", spuse de Boc si pana la acel "Multumesc in primul rand pentru increderea acordata" al lui Mihai Razvan Ungureanu, - numai zece ore - este de-a dreptul miraculoasa. Cum insa doar cei aidoma Oanei Zavoranu cred in vrajitorii, promptitudinea si precizia infaptuirii de la inceputul saptamanii denota o pregatire minutioasa. Si se mai intrebau unii si altii ce coace Traian Basescu.
Prima dintre dileme a constat in motivatia acestei demisii care, desi ceruta si de multe ori pusa pe tapetul comentariilor, ne-a luat totusi prin surprindere. Inca de la acest punct intram insa intr-o vrie a contradictiilor.
Emil Boc explica demisia sa prin aceea ca a luat aceasta decizie "pentru a detensiona situatia politica si sociala din tara, dar si pentru a nu pierde ceea ce romanii au castigat cu atatea suferinte, si anume stabilitatea economica a tarii". Totodata, afirma ca "astazi, Romania este stabila si credibila din punct de vedere economic. Trebuie sa mergem mai departe. Pentru asta, v-am propus incetarea mandatului guvernului, depunerea mandatului".
Deci Emil Boc pleaca tocmai cand lucrurile, in acceptia sa, sunt asezate pe fagasul normal. De ce? Raspunsul il da tot el, in acelasi discurs de adio: "Cred ca este momentul sa lasam locul unui nou guvern, care sa consolideze roadele muncii noastre si sa fie mai popular, pentru ca nu mai are de luat masuri de austeritate". In traducere libera, sa salvam ce mai putem din procentele popular