Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 9 februarie 2012 ·

La invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Ambasadei Israelului la Bucureşti, Amos Oz, unul dintre cei mai importanţi scriitori israelieni, va fi prezent la Bucureşti, în perioada 27-28 februarie 2012.

Scriitorul va susţine o conferinţă de presă luni, 27 februarie, ora 12.00, la Hotelul InterContinental, Sala Fortuna Est, etajul 21. În aceeaşi zi, la ora 18.30, la Ateneul Român, va avea loc conferinţa Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu. Biletele pentru conferinţă vor fi puse în vânzare marţi, 21 februarie.

Marţi, 28 februarie, ora 11.00, Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, festivitatea de decernare desfăşurându-se în Sala „Constantin Stoicescu" a Palatului Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46). De la ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) va fi lansată seria de autor „Amos Oz" a Editurii Humanitas Fiction, cu volumele Odihnă desăvârşită, Cutia neagră, Cum să lecuieşti un fanatic,Rime despre viaţă şi moarte, Poveste despre dragoste şi întuneric şi Scene de viaţă campestră. La eveniment vor vorbi: Amos Oz, Marlena Braester, Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu.

Seria de autor „Amos Oz" a fost inaugurată de Denisa Comănescu, directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction, în mai 2011, cu publicarea romanului Rime despre viaţă şi moarte (apărut iniţial în 2009, în colecţia „Raftul Denisei", în traducerea Ioanei Petridean), urmată de volumele Scene de viaţă campestră (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Ioana Petridean), Poveste despre dragoste şi întuneric (Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Cum să lecuieşti un fanatic (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Odihnă desăvârşită (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Marlena Braester) şi Cutia neagră (Humanitas Fiction, 2012; traducer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia fostei gimnaste Gina Gogean

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Fosta mare gimnastă Gina Gogean (45 de ani) și-a pierdut mama într-un accident auto.

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 31 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 26 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 37 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°