În data de 05.02.2012, ora 17.00, poliţiştii Secţiei 3, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă în zona Gării Constanţa, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi indivizi au ieşit în fugă de pe peronul Autogării Constanţa - Sud, către Parcul Gării, iar în urma acestora o femeie de aproximativ 50 de ani striga după ajutor.
Oamenii legii au urmărit persoanele suspecte, reuşind prinderea şi imobilizarea uneia dintre ele pe bulevardul Ferdinand. Acesta a fost identificat ca fiind Sili C., iar în apropierea sa, pe sol, s-a găsit o poşetă conţinând acte pe numele victimei şi suma de 9 lei. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că victimei, ce aştepta autobuzul pe o bancă, din incinta autogării, i-a fost distrasă atenţia de către un individ, iar un altul i-a sustras poşeta, pe care o ţinea alături de alte sacoşe pe aceeaşi bancă. Prejudiciul în valoare de aproximativ 200 de lei, a fost recuperat integral, iar în data de 07.02.2012, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, l-au identificat depistat şi pe Taifun S., de 26 de ani, din Constanţa, cea de-a doua persoană suspectă de comiterea faptei, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
În data de 05.02.2012, ora 17.00, poliţiştii Secţiei 3, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă în zona Gării Constanţa, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi indivizi au ieşit în fugă de pe peronul Autogării Constanţa - Sud, către Parcul Gării, iar în urma acestora o femeie de aproximativ 50 de ani striga după ajutor.
Oamenii legii au urmărit persoanele suspecte, reuşind prinderea şi imobilizarea uneia dintre ele pe bulevardul Ferdinand. Acesta a fost identificat ca fiind Sili C., iar în apropierea sa, pe sol, s-a găsit o poşetă conţinând acte pe numele victimei ş