Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta promite că USL îl va sprijini pe Ungureanu în 15 proiecte europene şi sociale

Publicat in Romania Libera, joi 9 februarie 2012 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, joi, la şedinţa Parlamentului de învestire a noului Guvern, că USL va susţine Cabinetul Ungureanu în 15 puncte, cu caracter european, social şi anticorupţie, informează Mediafax.

Ponta i-a promis lui Ungureanu că va avea sprjinul opoziţiei în ceea ce priveşte tratatul european de guvernanţă fiscală şi va beneficia de suportul PNL şi PSD la nivel european pentru aderarea la spaţiul Schengen şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Preşedintele PSD a promis, de asemenea, suportul opoziţiei pentru "accentuarea independenţei reale" a DNA şi ANI.

Ponta i-a cerut lui Ungureanu să reia ultimul raport al Curţii de Conturi, să depolitizeze ANAF şi serviciile deconcentrate din teritoriu.

El a susţinut că USL va colabora cu Guvernul în Parlament la modificarea legii achiziţiilor publice.

Ponta a afirmat că USL va susţine eventualele măsuri guvernamentale de revenire a salariilor din sectorul bugetar la nivelul din 2010.

"Vă rog, domnule premier desemant, să răspundeţi foarte rapid la întrebarea dacă această majorare va încălca sau nu legea responsabilităţii fiscale, care spune că anvelopa salarială nu poate fi modificată înainte de alegeri, vă rog să ne spuneţi dacă intenţionaţi să modificaţi această lege", a continuat el.

Ponta i-a promis lui Ungureanu că va avea sprijinul lui în "combaterea contractelor băieţilor deştepţi din energie".

"Sper că veţi avea curajul, pe baza informaţiilor pe care le-aţi avut, să luptaţi împotriva acestor contracte", a adăugat el.

Preşedintele PSD a mai spus că opoziţia va susţine Guvernul dacă acesta va lua măsuri de reducere a TVA pentru produsele agricole de bază.

"Veţi avea tot sprijinul din partea noastră la taxarea marilor averi, cred că le putem taxa cu mai mult de 1% în aceste vremuri de criză", a afirmat Ponta, referindu-se la in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 45 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 40 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 31 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°